Mesagerul.ro

​LiveText Ana Bogdan vs Ekaterina Alexandrova 5-7, 6-3, 5-6

 ​LiveText Ana Bogdan vs Ekaterina Alexandrova 5-7, 6-3, 5-6

5-6 Ana joacă entuziasmant, Ekaterina aproape că face un șpagat, dar trimite afară. Bogdan se întinde, dar nu mai ajunge la minge (15-15). Alexandrova presează, Ana rezistă o vreme, dar nu mai face față și lovește prea puternic. Minge în cross care îi pune mari probleme rusoaicei. Ana egalează la 30. Publicul murmură la serviciul secund al Ekaterinei, Ana trimite prea lung (un challenge cerut puțin aiurea). Ana este ajutată de fileu, atacă decisiv și game-ul se prelungește. Alexandrova prinde linia, pentru a câta oară... De această dată, Ekaterina nu mai e la fel de exact și alege să nu își piardă ultimul challenge. Ana vrea să trimită în contre-pied, dar mingea nu trece de banda fileului... Gabriela Ruse se roagă la marginea terenului. Ana nu poate rezista atacurilor rusoaicei, care își face în cele din urmă serviciul. 5-5 Inspirată și cu o defensivă de fier, Ana rămâne din nou pe poziție (a știut, pentru a câta oară, unde va lovi adversara) și închide punctul. Bogdan încearcă scurta, dar nu pune suficientă putere și mingea se oprește în banda fileului. Retur prea lung, deși Ana nu a servit foarte bine. Un retur în cross care îi pune probleme jucătoarei noastre (30-30). Urmează un punct extrem de important... Ana atacă și bine face (Alexandrova lovește prea lung). Arbitrul oprește punctul, după o minge care a părut prea lungă a rusoaicei (publicul a început să exalte). Alexandrova cere challenge, dar se pare că lovitura sa a fost out. Egalitatea se restabilește. 4-5 Schimb jucat la limită, Ekaterina prinde linia cu forehand-ul în cross și închide punctul. Aflată într-o poziție bună, după ce s-a apărat din nou foarte bine, Ana ratează o lovitură în lung de linie. Jucătoarea noastră cere challenge la un serviciu al rusoaicei, dar mingea a fost bună. Doi ași consecutivi pentru Ekaterina (Ana va servi pentru a rămâne în meci). 4-4 Bogdan joacă la siguranță și așteaptă inevitabila eroare a adversarei. Serviciu pe linie, retur în bandă. Încă o lovitură slabă a rusoaicei. Minge prea lungă (57 de erori neforțate), game alb pentru Ana. 3-4 Ana joacă minunat, pune presiune și la retur. O reluare oficială cerută greșit de Ana (mingea a mușcat linia la serviciu). Încă o lansare puternică a rusoaicei. Alexandrova este încurcată din nou de banda fileului (pare să fie <Made in Cluj Napoca>). Ana trimite spre reverul adversarei, aceasta produce încă o eroare și jucătoarea noastră are minge de break. Agresivitate maximă pentru Alexandrova, Ana rezistă o vreme în apărare, dar nu mai are ce să facă la al treilea atac. Ana are o poziție mai bună în teren, Alexandrova trimite afară. Ana ridică pumnul strâns! O lovitură moale a Anei (venită după ce adversara a trimis foarte jos). Bogdan atacă decisiv în lung de linie, dar nu liftează suficient mingea și aceasta se oprește în fileu. Retur slab, Ekaterina rezistă și face serviciul. 3-3 Ana începe game-ul de serviciu cu două greșeli, ambele în momentul în care a atacat (0-30). Ekaterina atacă din săritură, dar mingea se oprește în fileu. As pentru Ana! În ce clipe dificile vine. Încă un serviciu excelent pentru Bogdan. Fileul amortizează lovitura Anei, Ekaterina ajunge la minge, dar nu are acuratețe de sub nivelul fileului. 2-3 Ekaterina pare descumpănită, nu îi merge deloc jocul. Aflată în dificultate, Ana încearcă să scurteze schimbul, dar lovește slab mingea. Incredibil! Ana atacă perfect cu forehand-ul, mingea a fost poziționată lângă linie. Serviciul o scoate din încurcătură pe rusoaică (al șaselea as). Vine și al șaptelea. 2-2 Ana forțează pe reverul rusoaicei și eroarea acesteia vine. Încă o minge prea lungă trimisă de Ekaterina. Ana este prea agresivă, ratează o lovitură care părea ușoară. Ana mai scoate un strigăt de luptă, după ce a mai obținut o eroare din partea adversarei. Game închis cu siguranță de Ana. 1-2 Ratare după ratare, să sperăm că încrederea Ekaterinei va avea de suferit (așa pare, cel puțin din reacțiile sale). O eroare și a Anei. Jucătoarea noastră încearcă să atace un serviciu secund moale, dar trimite în fileu. Rever în lung de linie minunat al Anei (30-30)! Scoasă în exterior, Ana trimite în cross, dar nu pune suficientă putere în lovitură. Atac prea lung al rusoaicei (40-40). Ekaterina închide în cele din urmă game-ul. 1-1 Jocul Anei rămâne la un nivel înalt. Ekaterina ratează foarte mult (a ajuns la 41 de erori neforțate). Alexandrova rezistă în apărare, reverul Anei se oprește în fileu (30-15). Ekaterina urcă în teren și închide punctul cu o lovitură aproape de colțul terenului. Ana se apără foarte bine, eroarea Ekaterinei vine (cere reluare oficială, dar nu are dreptate). Bogdan supraviețuiește în acest game și egalează. 0-1 Alexandrova începe cu un serviciu bun. Ana se apără foarte bine, vine și eroarea rusoaicei. Un retur în fileu. Bogdan trece minunat din aparare în atac, Alexandrova încearcă să răspundă cu o lovitură în lung de linie, dar mingea se oprește în fileu. Ana amintește de o Simona Halep aflată într-o zi bună (la acest nivel este deplasarea sa) și o forțează mereu pe Ekaterina să mai lovească o dată (de cele mai multe ori, aceasta greșește). Rever excelent la retur, minge de break pentru Ana. Jucătoarea noastră ajunge la câteva atacuri ale rusoaicei, dar aceasta pune suficientă presiune pentru a rezista în game. Atac ratat de Ana... Dublă greșeală (40-40). Un serviciu foarte bun la teu pentru Ekaterina. Combinație reușită pentru Alexandrova, care își face serviciul. Setul II 6-3 Serviciu bun la exterior, retur prea lung (Ekaterina pare puțin nervoasă). Situația se repetă, Alexandrova cere explicații (nu știm cui, probabil arbitrului de scaun). As pentru Ana! Jucătoarea noastră joacă minunat în acest momente. O ramă a româncei. Banda fileului ne dă emoții, primul serviciu se repetă. Ana ajunge la timp la o scurtă, pune și ea una (nu cea mai bună, dar suficientă) și închide setul! 5-3 Alexandrova forțează cu al doilea serviciu și face dublă. O minge prea lungă a rusoaicei, după un retur bun (0-30). Încă o ratare a Ekaterinei (a cerut challenge, dar nu a avut dreptate). Trei mingi consecutive de break pentru Ana. Apărare excelentă pentru Ana, încă o eroare pentru rusoaică. Bogdan va servi pentru a împinge meciul în set decisiv. 4-3 Ana nu își pierde încrederea, servește bine și închide cu o lovitură sigură. Fileul este de partea jucătoarei noastre de această dată. Ana mai poziționează bine un serviciu, se aude un strigăt de luptă. Apărare foarte bună a româncei, mingea trimisă de rusoaică se oprește îîn bandă. 3-3 Atac puternic al rusoaicei, Ana nu are ce face. As la mediană. Încă un serviciu de nereturnat. Și încă un as. Ce game pentru Ekaterina... 3-2 Ana are nevoie de un game fără probleme la serviciu pentru a reintra în set. Și acesta vine, 40-0 după aproape un minut de joc. Ca de fiecare dată, Ana simte unde va trimite adversara, dar lovitura acesteia a fost prea puternică. Cross-ul rusoaicei iese afară. 2-2 Ana riscă în aceste momente, nu o mai lasă pe Ekaterina să conducă schimburile. Bogdan ratează contre-pied-ul, trimite prea lung. Dar la fel face și Alexandrova (15-30). Serviciu cu mult kick, retur dezamăgitor. Multe lovituri la limită, Ana părea să aibă inițiativa, dar reverul în cross o scoate din încurcătură pe rusoaică. Ekaterina își face serviciul și egalează. 2-1 Din tribune se aude din ce în ce mai tare "România! România!". Mingea trimisă de Ana nu sare prea mult, iar acest lucru o incomodează pe Ekaterina (s-a întâmplat de mai multe ori în acest meci). Alexandrova atacă cu reverul, Ana nu poate amortiza (30-30). Un retur foarte lung al Ekaterinei, Ana este prinsă nepregătită și oferă o minge de rebreak. Da, rusoaica revine rapid... 2-0 Ana face ce trebuie, rezistă bine în apărare și erorile rusoaicei vin (0-30). Un retur lung, excelent, iar Ekaterina mai ratează o dată. Trei mingi de break consecutive pentru jucătoarea noastră. Atacul rusoaicei se oprește în fileu, Ana face primul său break. 1-0 Ana începe setul cu un punct câștigat. Jucătoarea noastră pare puțin ieșită din ritm. Cele două jucătoare așteaptă cam mult timp o reluare oficială, însă Ana Bogdan a avut dreptate, mingea trimisă de rusoaică a fost prea lungă. Cu tot terenul..

copyright © 2024 mesagerul.ro