Mesagerul.ro

 LIVETEXT Un avion ucrainean cu 176 de persoane la bord s-a prăbușit la scurt timp după decolarea de la Teheran. Președintele Ucrainei: Nu există supraviețutori

LIVETEXT Un avion ucrainean cu 176 de persoane la bord s-a prăbușit la scurt timp după decolarea de la Teheran. Președintele Ucrainei: Nu există supraviețutori

Un avion de pasageri al unei companii ucrainene, cu 176 de pasageri și membri ai echipajului la bord, s-a prăbușit, miercuri dimineață, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran. Toate persoanele aflate la bord au murit, a co
Un avion de pasageri al unei companii ucrainene, cu 176 de pasageri și membri ai echipajului la bord, s-a prăbușit, miercuri dimineață, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran. Toate persoanele aflate la bord au murit, a confirmat președintele Ucrainei, Volodomir Zelenski. Accidentul s-a produs din cauza unor defecțiuni la motorul aeronavei și nu are legătură cu atacuri teroriste, a confirmat ambasada Ucrainei la Teheran, potrivit Reuters. 9.10: Ambasada Ucrainei la Teheran a confirmat că tragedia aviatică s-a produs din cauza unor defecțiuni la motorul aeronavei și nu are legătură cu atacuri teroriste. #Breaking First footage of the Ukrainian airplane while on fire falling near #Tehran pic.twitter.com/kGxnBb7f1q— Ali Hashem علي هاشم (@alihashem_tv) January 8, 2020 8.54 Președintele ucrainean Volodomir Zelenski a confirmat, citând informații preliminare, că toți pasagerii și membrii echipajului aflați la bordul aeronavei prăbușite în Iran și-au pierdut viața, scrie Reuters. Zelenski a transmis într-un comunicat că Ucraina încearcă să stabilească circumstanțele producerii accidentului și numărul exact al victimelor. "Sincere condoleanțe familiilor și apropiaților tuturor pasagerilor și membrilor echipajului", a adăugat Zelenski. Televiziunea iraniană de stat și premierul Ucrainei au afirmat că la bord se aflau 167 de pasageri și 9 membri ai echipajului. 7.08 Toți pasagerii aflați la bordul avionului au murit, potrivit televiziunii de stat iraniene, potrivit Mediafax. Agenția oficială de știri din Iran, IRNA, a anunțat că la bordul aeronavei s-au aflat cel puțin 170 de persoane și membri ai echipajului. Avionul s-a prăbușit din cauza unor probleme tehnice după ce a părăsit aeroportul Imam Khomeini din Teheran, cu destinația Kiev. Agențiile Fars și ISNA au relatat că avionul s-a prăbușit din cauza unor probleme tehnice. Informațiile preliminare indică faptul că aeronava se îndrepta spre Kiev, potrivit site-ului postului BBC News. Autoritățile iraniene au trimis echipe de salvare în zona din apropierea aeroportului unde s-a prăbușit aeronava ce aparținea companiei Ukraine International Airlines, a declarat Reza Jafarzadeh, un purtător de cuvânt al Organizației de Aviație Civilă din Iran, citat de Reuters. "Avionul este în flăcări, dar am trimis echipe (...) și poate vom putea salva unii pasageri", a afirmat Pirhossein Koulivand, directorul serviciului iranian pentru situații de urgență. Nu este clar dacă există vreo legătură între acest incident aviatic și confruntarea SUA-Iran. Aeronava s-a prăbușit în apropierea Teheranului la doar câteva ore după ce Iranul a lansat mai multe rachete balistice spre baze militare din Irak, vizând forțele americane.

copyright © 2020 mesagerul.ro