BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Lucrările la controversatul gazoduct Nord Stream 2 se vor relua în decembrie

 Lucrările la controversatul gazoduct Nord Stream 2 se vor relua în decembrie

Lucrările la controversatul gazoduct Nord Stream 2 se vor relua în decembrie, după o pauză de un an, a anunţat un purtător de cuvânt al consorţiului care dezvoltă proiectul, potrivit DPA, Reuters şi RT.com, citează Agerpres. Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina. Chiar dacă cei 1.230 de kilometri ai conductei Nord Stream 2 sunt aproape finalizaţi, proiectul a fost oprit în decembrie 2019 din cauza ameninţărilor cu sancţiunile SUA împotriva companiilor participante. "Intenţionăm să reluăm anul acesta activitatea, instalând conducte cu ajutorul unei nave, în Zona economică exclusivă a Germaniei ", a informat consorţiul care dezvoltă proiectul. Acesta nu a specificat..

copyright © 2024 mesagerul.ro