Mesagerul.ro

Mădălina Mezei, fost director TAROM, așteptată luni la DNA după acuzațiile aduse lui Răzvan Cuc

 Mădălina Mezei, fost director TAROM, așteptată luni la DNA după acuzațiile aduse lui Răzvan Cuc

Mădălina Mezei, fost director TAROM, este așteptată luni, începând cu ora 10.00, să se prezinte la sediul central DNA pentru audieri în calitate de martor, după ce l-a acuzat pe Răzvan Cuc că i-a cerut să țină avioanele la sol în ziua moțiunii de cenzură, scrie Mediafax. Fostul director TAROM a fost chemat luni la DNA, Mădălina Mezei declarând pentru MEDIAFAX că este vorba de un dosar de abuz în serviciu la Ministerul Transporturilor și că a fost chemată în calitate de martor. Audierea vine după ce fostul director TAROM a anunțat că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi cerut să reţină aeronavele TAROM la sol în ziua moţiunii, acesta fiind motivul real al demiterii sale din fruntea companiei şi a adăugat că îi va face plângere penală. Mai exact, Mezei a susținut că, în ziua moțiunii de cenzură, când o parte dintre parlame..

copyright © 2024 mesagerul.ro