​​Ca avocat specializat în materia dreptului familiei, mi-am sfătuit mereu clienții ca, ori de câte ori mai există sentimente și încredere între soți, să mai dea o șansă căsătoriei. Însă atunci când relațiile de familie sunt total compromise, iar divorțul apare drept unica soluție, sfatul meu a fost acela ca, odată cu desfacerea căsătoriei, să fie rezolvate toate aspectele patrimoniale și nepatrimoniale, inclusiv lichidarea, în mod complet și la timp, a comunității legale sau convenționale de bunuri. Lăsarea în suspensie a acestor aspecte pentru perioade îndelungate, timp în care foștii soți se recăsătoresc și intră într-o nouă comunitate legală de bunuri, poate provoca surprize dintre cele mai neplăcute, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 669 Cod civil, acțiunea având ca obiect ieșirea din indiviziune este imprescriptibilă. Chiar dacă, potrivit art. 385 Cod Civil, regimul matrimonial încetează la data depunerii cererii de divorț, în practica judiciară au existat cazuri în care comunitatea legală de bunuri, rămasă nelichidată la data desfacerii căsătoriei, nu doar că a supraviețuit mariajului, dar a și cunoscut o apreciere semnificativă, bunurile cele mai valoroase patrimonial intrând în proprietatea comună devălmașă a foștilor soți după epuizarea completă a aspectelor personale. Într-o speță care se poate constitui într-un studiu de caz, patrimoniul comun a “ultra-activat” și și-a definitivat întinderea ulterior încetării raporturilor personale, nepatrimoniale dintre foștii soți. Avem în vedere cazul unei căsătorii încheiate și desfăcute în anii ‘80, în cursul căreia foștii soți au achiziționat în comun un imobil în construcție, care a constituit locuința familiei. Întrucât legislația comunistă (Legea nr. 58/1974) nu permitea dobândirea terenurilor în proprietate prin acte între vii, cumpărătorilor li s-a atribuit doar un drept de folosință asupra terenului aferent construcției, proprietatea aparținând statului. Căsătoria a fost desfăcută, fără ca foștii soți să lichideze și comunitatea devălmașă de bunuri, care la momentul respectiv avea o valoare neglijabilă. Ulterior divorțului, fiecare dintre foștii soți s-a recăsătorit, intrând într-o noua comunitate de bunuri. Soțul care a rămas să locuiască în imobil a demarat împreuna cu noul partener de viață o serie de lucrări de îmbunătățire a construcției. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, proprietarii de construcții cu destinația de locuință au devenit, de drept, și proprietari ai terenurilor aferente. Art. 36 alin.3 din Legea nr. 18/1991 reglementa practic convertirea dreptului de folosință într-un drept de proprietate, cu condiția ca proprietarii construcției să fie și utilizatori actuali ai terenului. Astfel, la finalul anilor ‘90, Pr..