BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Mihaela Buzărnescu, analiza unui an măcinat de accidentări, obiectivele pentru 2020 și ce meci ar vrea să rejoace

 Mihaela Buzărnescu, analiza unui an măcinat de accidentări, obiectivele pentru 2020 și ce meci ar vrea să rejoace

Mihaela Buzărnescu a început anul 2019 pe poziția 25 WTA, dar accidentările nu i-au dat pace, rezultatele s-au lăsat așteptate, iar coborârea în ierarhie a venit firesc. Ajunsă pe locul 108, Buzărnescu a vorbit într-un interviu despre cele mai grele momente ale sezonului trecut, a ales meciul pe care ar vrea să îl rejoace și și-a fixat obiectivele pentru 2020. "Anul 2019 a fost destul de greu, cu suișuri și coborâșuri, ținând cont de accidentarea mea la gleznă și de faptul că am încercat s-o protejez. De aceea am forțat mai mult umărul, ceea ce mi-a dat dureri acolo, inclusiv provocând o ruptură pe tendonul supraspinos", a declarat Mihaela Buzărnescu, potrivit gsp.ro. "Au fost meciuri OK, meciuri bune, meciuri mai puțin bune. La început am avut câteva turnee la care am pierdut în primul tur și mi-a fost foarte greu să accept lucrul acesta și să accept comentariile care au venit. Faptul că lumea nu m-a susținut, doar cei din echipa mea. Cei din jur mereu au avut critici la adresa mea", a precizat Buzărnescu. "Apoi, datorită unui rezultat bun, semifinala de la Hiroshima, am reușit să ajung pe 103, dar după două săptămâni am fost nevoită să mă retrag în timpul meciului la Tașkent fiindcă mă durea glezna și de atunci nu am mai jucat nicio partidă. M-am oprit, au urmat recuperări, în speranța că voi fi mai bine. Spre norocul meu, în cazul gleznei problemele s-au atenuat, dar la urmăr durerile nu s-au diminuat", a explicat ea. Despre cele mai bune și cele mai dificile momente ale anului "Nu pot spune că am avut un moment de mare vârf. Probabil la Roma am jucat destul de bine și am avut trei meciuri bune. Bineînțeles, cel mai dificil a fost în săptămâna de la San Jose când am pierdut în primul tur și am căzut 70 de poziții în clasament. De asemenea, să iau anumite decizii spre binele sănătății mele, și acesta a fost greu. Faptul că am jucat o semifinală WTA a fost super ok", consideră Buzărnescu. "Am mai fost de câteva ori la un pas să ajung cel puțin în sferturi, semifinale, a fost foarte greu când am condus în fața Fionei Ferro cu set și 5-2, am pierdut și ea a câștigat..

copyright © 2024 mesagerul.ro