BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Minerii de la Paroșeni și Uricani continuă protestul în subteran, după o nouă rundă de negocieri eșuate

 Minerii de la Paroșeni și Uricani continuă protestul în subteran, după o nouă rundă de negocieri eșuate

Minerii de la Paroșeni și Uricani continuă protestul în subteran, după ce discuțiile purtate vineri seara cu doi reprezentanți ai Guvernului pentru rezolvarea conflictului s-au terminat fără nicio concluzie, scrie Mediafax. Încă un miner a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău. Preşedintele Sindicatului „Huila”, Domokos Laszlo, a declarat sâmbătă, pentru Mediafax, că minerii continuă protestul în subteran, după ce discuțiile purtate vineri cu doi secretari de stat, Doru Vișan, de la Ministerul Energiei, și Cătălin Tutilescu, de la Ministerul Muncii, s-au terminat fără nicio concluzie. „Se protestează în continuare, greva foamei s-a amânat, pentru că am avut aseară (vineri seara - n.r.) o întâlnire mai lungă cu reprezentanți guvernamentali și le-am expus minerilor cele discutate la Petroșani, la CEH. La ședință a fost domnul Vișan și domnul secretar de stat Tutilescu, de la Ministerul Muncii, prefectul județului, conducerile celor două societăți, CEH și SNIM. Nu s-a ajuns la nicio concluzie. Cei de la masa aceea au spus de la început că nu au soluții, nu pot emite un act normativ, noi am fost de acord cu domnul secretar de stat Vișan că soluția de a rezolva problema minerilor nu este acolo la masă, i-am înțeles, au fost de acord că acest guvern interimar nu mai poate emite OUG-uri. Actualii guvernanți, domnul Vișan, ne-au prezentat că au toate documentațiile pregătite, pentru a le preda celor care vin ca să scurtăm timpul pentru a putea emite un act normativ c..

copyright © 2024 mesagerul.ro