Mesagerul.ro

Ministerul Educației: Înscrierea studenţilor Academiei de Informaţii în Registrul Unic poate duce la devoalarea identităţii unor angajaţi SRI

 Ministerul Educației: Înscrierea studenţilor Academiei de Informaţii în Registrul Unic poate duce la devoalarea identităţii unor angajaţi SRI

Ministerul Educației susține că obligativitatea înscrierii în Registrul Matricol Unic al universităţilor din România a studenţilor înmatriculaţi la cursurile de formare profesională din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" (ANIMV) ar putea duce la "devoalarea identităţii unor angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii". Precizările vin în contextul adoptării ordonanţei de urgenţă care prevede exceptarea unor categorii de studenţi ai Academiei de Informaţii de la înscrierea în Registrul Matricol Unic. Ministerul Educației spune că, dacă situaţia nu ar fi fost reglementată, emiterea de acte de studii pentru programele universitare şi postuniversitare organizate de Academie ar fi fost imposibilă. Argumentele Ministerului Educației:"Constituirea şi funcţionarea Registrul Matricol Unic al universităţilor din România (RMUR), reglementate de art. 201 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, presupun transmiterea către această bază naţională de date a unui set de date complete - cod numeric personal, serie şi număr act de identitate, loc naştere, studii urmate anterior şi instituţia organizatoare a acestora - referitoare la studenţii înmatriculaţi la programele de studii universitare şi postuniversitare organizate de instituţiile de învăţământ superior, în speţă şi de către ANIMV. Acest fapt poate conduce la devoalarea identităţii unor angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii şi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru care ANIMV organizează formare profesională. De aceea, din motive ce ţin de interesul instituţional al Serviciului Român de Informaţii şi al celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale de a proteja identitatea cadrelor pentru care se asigură pregătirea, începând cu anul universitar 2015-2016, ANIMV a transmis în RMUR doar datele studenţilor înmatriculaţi la programele universitare de master de cercetare şi la studiile universitare de doctorat, altele decât cele profesionale.Datele studenţilor/cursanţilor la toate programele de formare profesională, pregătiţi pentru Serviciul Român de Informaţii sau pentru partenerii instituţionali, au fost introduse exclusiv în registrele matricole de la nivelul ANIMV. Acest fapt este justificat de necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la emiterea actelor de studii, precum şi a obligaţiilor legale şi instituţionale de protejare a identităţii cadrelor pentru care se asigură pregătirea, respectiv pentru a păstra confidenţialitatea identităţii ofiţerilor de informaţii din sistemul naţional de apărare, securitate naţională şi ordine publică.De altfel, potrivit art. 29 din Legea nr.14/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare, personalul militar din cadrul Serviciului se constituie din absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ din sistemul propriu, iar raportat la dispoziţiile art. 17 lit. b) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, efectivele forţelor angajate se încadrează în categoria informaţiilor secret de stat. Conform art. 11 din ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 657/2014, activitatea de completare a formularel..

copyright © 2024 mesagerul.ro