Mesagerul.ro

Ministrul de Interne: Sunt hotărât și îmi asum reorganizarea instituțiilor de armă, chiar dacă presupune măsuri care deranjează, precum reducerea posturilor de conducere

 Ministrul de Interne: Sunt hotărât și îmi asum reorganizarea instituțiilor de armă, chiar dacă presupune măsuri care deranjează, precum reducerea posturilor de conducere

Ministrul de Interne, Marcel Vela, transmite un nou mesaj în care spune că îşi asumă reorganizarea instituțiile din subordinea ministerului, "chiar dacă va presupune măsuri care deranjează, precum schimbări la nivelul modului în care sunt structurate unele unități sau reducerea unor posturi de conducere cu salarii foarte mari". De asemenea, el dă asigurări că reorganizarea nu înseamnă disponibilizări, mai ales că este un "important deficit de personal în aproape toate structurile operative". În contextul criticilor din sistem legate de anunța reorganizare a instituțiilor de armă, Marcel Vela ține să transmită, printr-un mesaj postat pe Facebook, că deciziile vor fi luate în urma consultării cu sindicatele reprezentative, cu comandanții și conducătorii tuturor structurilor și cu specialiștii din minister. Mesajul integral al ministrului de Interne:"În aceste zile, la nivelul MAI se analizează și se dezbat măsuri de eficientizare sau de reorganizare a activității din toate structurile militare sau civile. Așa cum am anunțat public, căutăm cele mai bune soluții pentru ca managementul din minister să fie guvernat de principiile eficienței și profesionalismului, astfel încât să le putem oferi cetățenilor un serviciu public performant, așa cum îl merită, iar încrederea în MAI să crească în următoarea perioadă de evaluare.Desigur, vom lua aceste decizii în urma consultării cu toți factorii implicați, cu sindicatele reprezentative, cu comandanții și conducătorii tuturor structurilor, cât și cu specialiștii din minister, cu toți cei care cunosc problemele arzătoare ale sistemului și căile prin care le putem rezolva.Totodată, se impune folosirea cât mai eficientă a resursele umane aflate la dispoziție, apropierea față de cetățeni și administrarea ..

copyright © 2024 mesagerul.ro