Mesagerul.ro

Ministrul Finanţelor: Creşterea pensiilor depinde de execuţia bugetară; dublarea alocaţiilor nu este cuprinsă în buget

 Ministrul Finanţelor: Creşterea pensiilor depinde de execuţia bugetară; dublarea alocaţiilor nu este cuprinsă în buget

Creşterea pensiilor depinde de execuţia bugetară, iar în ceea ce priveşte dublarea alocaţiilor, aceasta nu este cuprinsă în bugetul pentru acest an, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, potrivit Agerpres. "Dacă, în ceea ce priveşte creşterea pensiilor, care erau în bugetul iniţial, am spus foarte clar că depinde de execuţia bugetară. Vom vedea cum merge execuţia bugetară. Presiunile pe buget sunt foarte mari. Ne uităm la toate categoriile de cheltuieli importante din buget. Trebuie să facem o reevaluare şi vom veni cu o soluţie în zilele următoare. Deficitul a crescut semnificativ şi, repet, trebuie să fim toţi solidari în acest moment", a afirmat Cîţu. Ministrul de resort a punctat că banii pentru dublarea alocaţiilor nu sunt incluşi în buget, ceea ce creează o presiune suplimentară. "La alocaţii lucrurile au fost clare. Dublarea alocaţiilor nu a fost făcută la timp, deci nu sunt bani incluşi în buget, în acest an. Vom vedea cum evoluează lucrurile, dar o astfel de promisiune în acest moment... Cei care au făcut această dublare a alocaţiilor nu au indicat sursa de finanţare nicăieri. Am tot cerut această sursă de finanţare, de unde să luăm banii şi nu ni s-a spus. În acest moment când toate ţările din lume sunt în competiţie, se calcă în picioare pentru a găsi finanţare pentru deficite bugetare record, faptul că aceşti bani nu sunt incluşi în buget, creează o ..

copyright © 2024 mesagerul.ro