BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Ministrul Ştefan-Radu Oprea anunță reluarea discuțiilor cu grupul Volkswagen

 Ministrul Ştefan-Radu Oprea anunță reluarea discuțiilor cu grupul Volkswagen

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, a anunțat că Guvernul a reluat discuțiile cu grupul Volkswagen pentru a aduce investiția în România, în contextul în care producătorul auto a comunicat că amână anunţul unei investiţii în Turcia, scrie Mediafax. Volkswagen a amânat decizia finală de a construi o fabrică de mașini în Turcia, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, pe fondul criticilor internaționale cu privire la operațiunea militară a țării în Siria. „Urmărim cu atenție situația actuală și privim cu îngrijorare evoluțiile actuale”, a spus marți purtătorul de cuvânt al companiei. La începutul acestei luni, Volkswagen a înființat o filială în provincia Manisa din vestul Turciei. Compania a spus că încă mai negociază și că nu a luat o decizie finală cu privire la fabrică. Pe listă ţărilor unde Volkswagen ar fi intenţionat să deschidă noua fabrică s-au aflat şi România şi Bulgaria. Ministrul Oprea a făcut declarația în cadrul Conferinței Naționale Școala profesională în sistem-dual - Alternativă de excelență pentru rezolvarea crizei forței de muncă în industria auto, eveniment organizat în cadrul Salonului Auto București. Ministrul a apreciat sistemul dual de pregătire ca o posibilă soluție la necesitatea și stabilizarea unei ..

copyright © 2024 mesagerul.ro