Mesagerul.ro

 Ministrul ungar de Externe: Am ar dori ca problema conflictului de la Cimitirul din Valea Uzului să se rezolve diplomatic / România să aibă o atitudine mai pozitivă față de comunitatea maghiară

Ministrul ungar de Externe: Am ar dori ca problema conflictului de la Cimitirul din Valea Uzului să se rezolve diplomatic / România să aibă o atitudine mai pozitivă față de comunitatea maghiară

​Ministrul ungar de Externe, Szijjarto Peter, susține că Ungaria ar dori ca problema conflictului de la Cimitirul din Valea Uzului să se rezolve pe un plan diplomatic, pe un plan profesional, încurajând negocierile și întâlnirile între comisii profesional

​Ministrul ungar de Externe, Szijjarto Peter, susține că Ungaria ar dori ca problema conflictului de la Cimitirul din Valea Uzului să se rezolve pe un plan diplomatic, pe un plan profesional, încurajând negocierile și întâlnirile între comisii profesionale. Szijjarto Peter a declarat, luni, într-o conferință de presă comună cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, că ar dori ca și România și Guvernul de la București să aibă o atitudine mai pozitivă față de comunitatea maghiară din România. „Am dori ca conflictul din Valea Uzului din ultima vreme, care s-a declanșat, să se rezolve pe un plan diplomatic, pe un plan profesional, și încurajăm ca aceste negocieri și întâlniri să aibă loc între cele două comisii profesionale și ca Guvernul din România să contribuie la acest fapt. (...) Considerăm că acum este foarte important să avem o relație bilaterală foarte stabilă și de încredere pentru că, împreună, România și Ungaria putem să avem un rol foarte important în regiune, în Europa Centrală și de Est. (...) Ungaria consideră, în continuare, foarte importantă relația dintre cele două țări, ca aceasta să fie stabilă, și avem încredere că, și în continuare, putem să avem această relație bazată pe respect reciproc. Avem încredere că dacă întărim comunitatea maghiară care trăiește în România, va contribui și ea la relația dintre cele două țări, ca aceasta să fie una stabilă și de parteneriat strategic. Am dori ca și România și Guvernul din România să aibă o atitudine mai pozitivă spre comunitatea maghiară din România”, a spus Szijjarto, citat de Mediafax. În opinia diplomatului ungar, comunitatea maghiară din România este un element pozitiv, pe care și Ungaria îl finanțează și îl consideră ca fiind un fapt care întărește relația dintre cele două țări. „Avem metode financiare și culturale cu care întărim această comunitate și am dori ca și Guvernul din România să facă același lucru”, a subliniat ministrul ungar de Externe. Acesta a precizat că și a treia fază a programului de dezvoltare economică din Ardeal, din Secuime, din județele Harghita, Covasna și Mureș a avut un succes imens, fiind vorba despre 5.991 de proiecte care primesc o finanțare în valoare de 21,4 miliarde de forinți din partea Ungariei. „Având în vedere acest succes am căzut de acord cu Kelemen Hunor ca a patra fază a acestui program va fi organizată în județele din Partium și vom anunța proiectele în luna noiembrie. Până atunci cădem de acord ce domenii sunt importante pentru această regiune din România și au nevoie de dezvoltare. Despre proiectele pentru județele din Partium ținem cont de sugestia lui Kelemen Hunor, ce are exact nevoie comunitatea”, a menționat Szijjarto Peter. Ministrul ungar a precizat că, în ceea ce privește relația cu Guvernul României, lista problemelor care nu sunt rezolvate este mai lungă decât a celor rezolvate. „Desigur, există elemente pozitive, și ne bucurăm că Liceul Catolic de la Târgu Mureș și-a început activitatea, am avea nevoie de o atitudine pozitivă. Acum am prezentat o listă cu probleme actuale și dacă la câteva s-ar găsi rezolvarea, am fi mult mai înainte cu aceste relații bilaterale. (...) Dacă există voință politică, atunci avem povești de succes. Dacă noi, Ungaria, am reușit să avem cu Serbia o relație stabilă și de încredere, și cu Slovacia avem o relație foarte bună de cooperare, de ce nu am avea și cu România?”, s-a întrebat Szijjarto. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a declarat convins, în aceeași conferință de presă, că o colaborare bună între România și Ungaria va avea un efect bun, pozitiv pentru comunitatea maghiară din România, dar în același timp are rezultate bune atât pentru români cât și pentru maghiarii din ambele țări. „Printr-o astfel de colaborare, atât România cât și Ungaria vor fi mai puternice în regiune. Sunt convins că maghiarii din România, ca și românii, vor o țară mai bună, mai performantă și așteaptă respect din partea statului român, din partea majorității, și oferă respect, pentru că respectul trebuie să fie reciproc”, a spus Kelemen.

copyright © 2020 mesagerul.ro