Zeci de mii de polițiști vor fi mobilizați în Grecia pentru week-end-ul sărbătorilor pascale, pentru a evita ca, în plină pandemie de Covid-19, grecii să nu plece la țară, potrivit tradiției, scrie AFP.
Susținuți de elicoptere și de drone, aproape 52.000 de membri ai forțelor de ordine vor fi prezenți pe drumuri iar polițiștii stagiari vor întări posturile de poliție.
Această mobilizare este comparabilă cu dispozitivul de securitate de la Jocurile Olimpice din Atena, în 2004, când 70.000 de polițiști și militari au fost folosiți, a precizat un ofițer de rang înalt.
Paștele reprezintă în Grecia cea mai importantă sărbătoare religioasă iar bisericile ating un vârf de frecventare. Este, de asemenea, ocazia pentru numeroși greci de a merge în satele în care s-au născut, unde sunt organizate mari sărbători publice.
Dar autoritățile au avertizat că această tradiție ar putea avea efecte dezastruoase în lupta împotriva propagării pandemiei de coronavirus.
Guvernul a avertizat că, pe fondul regulilor de carantină, nu vor fi autorizate nici adunările la biserici și nici reuniunile familiale.
"În special duminică trebuie să evităm ca oamenii să-și părăsească domiciliile pentru a se aduna", a afirmat Stavros Balaskas, reprezentant al sindicatului poliției, la radio Focus FM.
În Grecia au murit 102 oameni din cauza coronavirusului, din 12 martie.
Prezență puternică, dar discretă a poliției
"Vom avea o prezență puternică, dar discretă în exteriorul bisericilor pentru a evita regruparea", a explicat un alt sindicalist, St..