Mesagerul.ro

Moise Guran: Am decis să renunț definitiv la cariera de jurnalist pentru a-mi asuma un rol politic / El se alătură USR-PLUS

 Moise Guran: Am decis să renunț definitiv la cariera de jurnalist pentru a-mi asuma un rol politic / El se alătură USR-PLUS

Jurnalistul Moise Guran a anunțat miercuri, la Europa FM, că a decis să renunțe definitiv la cariera de jurnalist pentru a-și asuma un rol politic. Guran se va alătura Alianței USR-PLUS, iar rolul său exact va fi stabilit în perioada următoare, potrivit reprezentanților alianței. Jurnalistul Moise Guran, realizatorul emisiunii România în Direct de la Europa FM, a anunțat decizia la postul de radio, unde explicat de ce iese din presă și intră în politică:”Cele mai grele decizii din cariera unui jurnalist sunt cele în care etica intră în conflict cu deontologia. Etica se referă la binele general al societății, iar deontologia se referă la regulile meseriei. Teoretic, regulile meseriei de jurnalist nu pot intra în conflict cu interesul general al societății, tocmai pentru că ele, regulile respective, sunt gândite pentru a sluji societatea. Și totuși, în practică, lucrurile sunt întotdeauna mai complicate.Vă dau un exemplu: unui jurnalist îi este interzis să cheme lumea în stradă, la orice fel de proteste, și în special la cele politice, dar ce ar trebui să facă un jurnalist atunci când guvernul amenință prin actele sale însăși existența democrației?Alt exemplu: unui jurnalist nu îi este interzis să devină om politic, dar, dacă tot mai mulți jurnaliști devin oameni politici, atunci credibilitatea generală a breslei scade și rolul presei de câine al democrației este afectat.Și totuși, eu azi, acum, vă anunț că am luat decizia să renunț definitiv la cariera și la rolul meu de jurnalist român pentru a-mi asuma un rol politic în această țară.Acesta este ultimul mesaj pe care vi-l dau în calitate de jurnalist și este o explicație pentru dumneavoastră, cei care mă urmăriți de atât amar de ani Nu știam și nici acum nu știu dacă a contat sau cât a contat că, din 2013, dar mai ales în 2017 și 2018, am ieșit în stradă și că am chemat și pe alții să facă la fel. Nici nu mai contează cu adevărat acum, important este doar rezultatul – chiar dacă fiecare dintre noi, cei ieșiți în stradă în acești ani am avut un rol micuț, micuț, pe ansamblu, noi ca societate, sute de mii sau poate chiar milioane de oameni, am devenit conștienți de valorile comune pe care le avem, de scopul și de agenda pe care o dorim pentru țara noastră. V-am spus atunci că aceasta este o trezire într-o formă superioară a conștiinței noastre naționale și cred și acum că asta a salvat cu adevărat națiunea noastră de la un derapaj spre dictatură.Ei bine, când am chemat lumea în stradă am știut că încalc deontologia meseriei de jurnalist dar am ales fără să clipesc această cale, considerând că momentele erau critice pentru societate. Alți jurnaliști au ales să nu facă asta și le-am respectat decizia, chiar dacă m-au usturat mațele când jurnalistul pe care îl respect cel mai mult mi-a spus în direct la televizor că dacă chem lumea în stradă nu mai sunt jurnalist ci propagandist. N-am putut să-l contrazic.Tot într-un conflict între etică și deontologie am fost și atunci când președintele Iohannis a refuzat dezbaterile în campania electoral, dar a invitat câțiva jurnaliști, printre care și eu, la o pseudo-dezbatere în care, de facto, noi am fost cu spatele la zid.Am acceptat nu pentru că președintele făceau vreun serviciu democrației, ci pentru că riscurile pentru aceasta erau mult mai mari în cazul întăririi partidului care a făcut atât de mult rău țării noastre, în ultimul deceniu, nu numai &..

copyright © 2024 mesagerul.ro