Mesagerul.ro

Nepotul lui Gigi Becali, audiat la DNA într-un dosar privind afaceri imobiliare

 Nepotul lui Gigi Becali, audiat la DNA într-un dosar privind afaceri imobiliare

Nepotul lui Gigi Becali, Vasile Geambazi, a ajuns, marți dimineață, la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru audieri. Procurorii nu au oferit, până acum, detalii despre calitatea sau dosarul în care a fost citat acesta, transmite Mediafax. În 2014, Vasile Geambazi a renunţat la despăgubirea pentru un teren de 14,7 hectare din Voluntari, dobândit prin cesiune, după ce instanţa a hotărât ca el să primească doar contravaloarea sumei plătite fostului proprietar şi 15 la sută din diferenţa până la valoarea imobilului. Persoanele care au revendicat iniţial suprafaţa respectivă îşi înstrăinaseră drepturile încă din anul 2003. În anul 2011, S.C. Romcontrol S.A. a întocmit, în dosarul de despăgubire al lui Geambazi, un raport de evaluare şi a stabilit valoarea terenului la suma de 205.352.000 de lei. În 2012, Geambazi a dat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând emiterea titlului de despăgubire. La data de 6 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a obligat Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (succesoarea Comisiei Centrale) să emită titlul de despăgubire în condiţiile Legii nr..

copyright © 2024 mesagerul.ro