Da, bogaţii au prea multă influenţă politică. Elizabeth Warren e foarte blamată de presă în ultima vreme. Lucru care, parţial, reflectă neîndoielnic paşii greşiţi făcuţi de ea în campanie. Însă o parte mult mai mare are de-a face cu acel gen de reacţie viscerală negativă pe care o stârnesc criticile ei privind influenţa marilor averi asupra politicii - reacţie care efectiv îi validează ideea, scrie Paul Krugman în editorialul din New York Times. E adevărat că anterior în cariera ei, ca mai toată lumea, Warren a strâns fonduri de la donatori bogaţi. Aşa, şi? Acuzaţiile de inconsecvenţă - „ai spus X, acum spui Y” - sunt mult prea des un subterfugiu jurnalistic, o modalitate de a evita să abordezi substanţa celor spuse de un candidat. În definitiv, politicienii chiar ar trebui să-şi schimbe poziţia atunci când există motive întemeiate să o facă,citează Rador. Întrebarea care ar trebui pusă este dacă Warren a făcut bine când a anunţat în februarie că renunţă la donaţiile venite de la bogaţi. Şi, într-un sens mai larg: are ea dreptate când spune că bogaţii au prea multă influenţă politică? Iar răspunsul la cea de-a doua întrebare este cu siguranţă „da”. Primul lucru pe care trebuie să-l ştii despre cei extrem de bogaţi este că din punct de vedere politic ei sunt diferiţi de tine şi de mine. Nu te lăsa păcălit de cei câţiva miliardari liberali sau cvasi-liberali; studii sistematice privind politica celor ultra-bogaţi arată că ei sunt foarte conservatori, obsedaţi de reducerea fiscalităţii, opuşi protecţiei mediului şi reglementărilor financiare, nerăbdători să reducă programele de asistenţă socială. Al doilea lucru pe care trebuie să-l ştii este că bogaţii obţin adesea ceea ce vor, chiar şi atunci când majoritatea publicului doreşte opusul. De exemplu, o largă majoritate a alegătorilor - inclusiv o majoritate a celor autoproclamaţi republicani - consideră că impozitele plătite de corporaţii sunt prea mici. Şi totuşi, politica internă fanion a administraţiei Trump este o enormă reducere a impozitelor corporatiste. Sau, pentru a aborda o chestiune mai apropiată de inima lui Warren - şi principala ei realizare politică - cei mai mulţi americani, inclusivi mulţi republicani, sunt în favoarea unei reglementări mai dure a marilor bănci; şi totuşi, chiar dinainte de învestirea lui Donald Trump, reglementările relativ moderate adoptate în urma crizei financiare din 2008 se află sub un permanent asediu politic. De ce exercită un mic număr de oameni bogaţi atât de multă influenţă într-un sistem care teoretic ar trebui să fie o democraţie? Contribuţiile electorale sunt doar un aspect al poveştii. La fel, dacă nu chiar mai importantă, este reţeaua finanţată de miliardari a grupurilor de reflecţie, de lobby şi altele asemenea care configurează discursul public. Şi apoi mai este şi „uşa rotativă”: e deprimant de uzual ca foşti demnitari din ambele partide să primească slujbe la mari bănci, corporaţii, firme de consultanţă, iar perspectiva unei astfel de angajări este imposibil să nu influenţeze politicile statului ..