Mesagerul.ro

​O pandemie nu trebuie să lovească în drepturile consumatorilor

 ​O pandemie nu trebuie să lovească în drepturile consumatorilor

Ca în fiecare an, de 15 martie, se sărbătorește Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor ("World Consumer Rights Day"). Sărbătoarea își are rădăcinile în anul 1962, atunci când președintele John F Kennedy, a trimis un mesaj special Congresului SUA în care a abordat în mod oficial problema drepturilor consumatorilor. J F Kennedy a fost primul lider mondial care a făcut acest lucru. De atunci, mișcarea de protecție a drepturilor consumatorilor s-a coagulat la nivel mondial și a fost sărbătorită internațional pentru prima dată la 15 martie, în 1983. În prezent, această zi dedicată drepturilor consumatorilor este un prilej ca fiecare an să se organizeze acțiuni pe teme importante și pentru campanii prin care societatea să conștientizeze problemele de actualitate care preocupă consumatorii. Astfel, sunt aduse în prim-plan aspectele legate de drepturile consumatorilor și modul de protecție și de garantare a acestora în legătură cu bunurile și serviciile de care beneficiază consumatorii. Anul acesta, odată cu răspândirea epidemiei de infectări cu Covid-19, lumea se confruntă cu circumstanțe neobișnuite și nefericite, astfel încât sărbătorirea Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor este umbrită. Aceste evenimente din ultima vreme schimbă, însă, perspectiva necesității protecției consumatorilor, transformând elemente care țin de un cadru general de drepturi statuate și protejate în nevoia de acțiuni stringente, adaptate la noile situații. În mod concret, în această perioadă în care o mare parte a consumatorilor sunt nevoiți să-și restrângă și, în unele cazuri, chiar să-și înceteze activitățile se văd puși în situația de a-și vedea veniturile diminuate sau chiar sistate, este imperios necesar să se apeleze la măsuri de urgente de salvgardare a intereselor lor economice și financiare, astfel încât să treacă cu bine prin această perioadă deosebit de dificilă. Astfel, pentru consumatorii care au credite la bănci și care sunt afectați în ceea ce privește regularitatea și siguranța veniturilor, băncile și instituțiile financiare nebancare ar trebui să ia măsuri precum: suspendarea plății ratelor la credite de consum și imobiliare (măsuri moratorii). Pentru consumatorii care se află în proceduri de executare silită a debitelor restante, trebuie luate în timp real măsuri specifice, de natură să le ușureze povara financiară, prin eliberarea unor sume din conturile bancare pe care sunt instituite popriri, chiar suspendarea unor executări silite acolo unde întârzierea la plată are ca origine epidemia actuală. Desigur, ar fi ne-etic să aibă loc în momentul de față evacuări din locuințele supuse executării silite, având în vedere circumstanțele cu totul excepționale și imposibilitatea debitorilor de ași găsi o locuință, indiferent cât de înaintată este executarea silită. Chiar și pentru debitorii care au dificultăți la plăți de ceva vreme, trebuie evaluată situația și găsite soluții precum suspendarea penalităților, reeșalonarea datoriilor până la un nivel suportabil, mai ales dacă este vorba de datorii modice. Atât băncile, cât și consumatorii trebuie să co..

copyright © 2024 mesagerul.ro