​În urma implementării Acțiunii 13 din cadrul Planului Împotriva Erodării Bazei Impozabile și a Relocării Artificiale a Profiturilor (Base Erosion and Profit Shifting - BEPS) în legislația Uniunii Europene și a României, companiile românești care fac parte din grupuri multinaționale cu cifra de afaceri anuală consolidată mai mare de 750 de milioane de euro sunt obligate să îndeplinească anumite formalități legate de „Raportarea țară cu țară” („Country by Country Report” sau CbC Report) până la finalul anului. Obligațiile diferă, însă, de la caz la caz, în funcție de țara de rezidență a societății mamă și de obligațiile de raportare ale acesteia. În funcție de aceste criterii, companiile vizate trebuie să depună la autoritatea fiscală din România o simplă notificare sau un raport integral ce detaliază activitatea grupului în fiecare țară. Pornind de la Acțiunea 13, Uniunea Europeană a emis Directiva (EU) 2016/881 cu privire la raportarea țară cu țară. Această obligație a fost transpusă în legislația națională prin Ordonanța de Urgență nr. 42/2017, aprobată de Guvern în data de 9 iunie 2017. Care sunt companiile obligate să depună raportul? Conform ordonanței, contribuabilii care fac parte din grupuri multinaționale cu o cifră de afaceri anuală consolidată mai mare de 750 de milioane de euro au obligații de notificare/raportare începând cu anul 2017. Obligația contribuabililor depinde practic de statutul pe care compania din România îl are (i.e. entitate mamă/surogat/entitate constitutivă desemnată/entitate constitutivă). Astfel, obligația de notificare revine societăților care nu au calitatea de entitate mamă sau surogat și constă în informarea autorităților competente din Romania cu privire la identitatea și rezidența companiei care depune raportarea la nivel de grup. Obligativitatea de raportare intervine atunci când, deși compania rezidentă în România nu este entitatea mamă a grupului, aceasta din urmă are sediul fiscal într-un stat membru al Uniunii Europene, dar, din anumite motive, nu depune raportul. Astfel de situații intervin atunci când aceasta din urmă nu este obligată să depună raportul în țara sa de rezidență, când între România și jurisdicția societății mamă nu există un acord de schimb de informații reciproc valabil la data limită pentru depunerea raportului țară cu țară sau în cazul în care în jurisdicția în care își are rezidența fiscală societatea-mamă s-a produs un eșec sistemic care a fost notificat de către autoritatea competentă din România societății locale. Ca atare, un contribuabil din România, parte a unui grup multinațional, ..