Mesagerul.ro

OMV Petrom a câștigat un perimetru de explorare țiței și gaze din Marea Neagră, în zona offshore a Georgiei

 OMV Petrom a câștigat un perimetru de explorare țiței și gaze din Marea Neagră, în zona offshore a Georgiei

OMV Petrom a câștigat licitația pentru un perimetru de explorare țiței și gaze din Marea Neagră, în zona offshore a Georgiei, perimetru ce acoperă o suprafață totală de 5.282 de kilometri pătrați, informează compania. Peter Zeilinger, membru al Directoratului responsabil pentru activitatea de Upstream: „Ne continuăm planurile de a ne extinde activitățile din upstream în regiunea Mării Negre. Aceasta este o altă etapă importantă, după semnarea unui contract pentru intrarea în licența de explorare Han Asparuh, în zona offshore a Bulgariei. Este o continuare firească a experienței noastre de peste 40 de ani în apele românești ale Mării Negre.” Perimetrul va fi concesionat oficial numai dacă negocierea unui contract de partajare a producției va fi finalizată cu succes, potrivit Mediafax. În acest caz, OMV Petrom va obține drepturile de a desfășura activități de explorare țiței și gaze naturale în perimetrul II, amplasat în platoul continental și în zona economică offshore a Georgiei din Marea Neagră. Explorarea platoului continental românesc din Marea Neag..

copyright © 2024 mesagerul.ro