Mesagerul.ro

OMV Petrom, interesată de gazele Bulgariei din Marea Neagră

 OMV Petrom, interesată de gazele Bulgariei din Marea Neagră

​OMV Petrom vizează preluarea participației deținute de OMV Offshore Bulgaria GmbH în perimetrul de explorare Han Asparuh din Bulgaria, prin achiziția părților sociale de la OMV Exploration & Production GmbH. Potrivit companiei, finalizarea tranzacției este condiționată de îndeplinirea anumitor condiții suspensive şi se estimează că aceasta va avea loc până la mijlocul lui 2020. OMV Offshore Bulgaria GmbH deține în prezent o participație de 30% în perimetrul de explorare marină de mare adâncime Han Asparuh, aflat în vestul Mării Negre, în cadrul unui joint venture condus de Total, în calitate de operator. Prima sondă de explorare, Polshkov-1, a fost forată de acest joint venture în 2016. A urmat forajul altor două sonde de explorare în 2017 (Rubin 1) și 2018 (Melnik 1). Se vor efectua studii geologice și geofizice cu scopul de a identifica noi ținte pentru forajul de explorare. ”Această achiziție este în linie cu strategia noastră de a ne extinde prezența regională și este una naturală, dacă avem în vedere portofoliul nostru din Marea Neagră. Avem un istoric de peste 40 de ani în apele de mică adâncime din Marea Neagră și, începând din 2008, explorăm, alături de ExxonMobil, și potențialul din apele de mare adâncime”, a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de Upstream. OMV Petrom este deja prezent în Bulgaria, prin activitățile de distribuție carburanți sub brandul OMV. ..

copyright © 2024 mesagerul.ro