Mesagerul.ro

 Opinie separată a judecătoarelor Livia Stanciu și Simina Tănăsescu la motivarea CCR privind completurile de 3: Înființarea completurilor specializate este facultativă, nu obligatorie

Opinie separată a judecătoarelor Livia Stanciu și Simina Tănăsescu la motivarea CCR privind completurile de 3: Înființarea completurilor specializate este facultativă, nu obligatorie

"Înființarea completurilor specializate de către Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție este facultativă, iar nu obligatorie", iar "prin dispozițiile art.19 alin.(3) din Legea nr.304/2004 nu instituie obligația Colegiului de conduce
"Înființarea completurilor specializate de către Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție este facultativă, iar nu obligatorie", iar "prin dispozițiile art.19 alin.(3) din Legea nr.304/2004 nu instituie obligația Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a înființa complete specializate în nicio materie și, implicit, nici în materia infracțiunilor de corupție", arată judecătoarele Livia Stanciu și Simina Tănăsescu într-o opinie separată la motivarea deciziei din 3 iulie prin care Curtea Constituțională a constatat că completurile de 3 de la instanța supremă au fost constituite nelegal, motivare publicată astăzi. "Din anul 2014, Curtea de Apel București nu a avut hotărâri anuale de colegiu prin care să-și constituie completuri specializate în judecarea cauzelor de corupție; pe de altă parte că, Curtea de Apel București a constatat, în mod legal, ca și Înalta Curte de Casație și Justiție, de altfel, că toți judecătorii Secției Penale sunt specializați în judecarea cauzelor de corupție", mai arată cele două judecătoare, în opinia separată. Consiliul Superior al Magistraturii și Colegiul de conducere al instanței supreme ar fi trebuit să elaboreze un set de reguli care să garanteze specializarea completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție care judecă dosare de corupție, atâta timp cât în România "legea a instituit completuri specializate", ceea ce înseamnă că "judecătorii sunt şi trebuie să fie specializaţi". Curtea Constituțională a publicat astăzi motivarea deciziei din 3 iulie prin care a constatat că completurile de 3 judecători de la instanța supremă au fost constituite nelegal. Potrivit CCR, constituirea nelegală a completurilor de 3 judecători "atrage nulitatea absolută", iar prin "neconstituirea completurilor specializate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încălcat dreptul la un proces echitabil şi nu a asigurat imparţialitatea obiectivă a instanţei judecătorești". Ce spun judecătoarele Livia Stanciu și Simina Tănăsescu în opinia separată: Începând cu anul 2004, toți judecătorii secției penale din cadrul instanței supreme au fost considerați specializați în materia infracțiunilor reglementate de Legea nr.78/2000 și, pe cale de consecință, toate completele de judecată alcătuite în cadrul secției penale a Înaltei Curți au fost considerate specializate în această materie. De atunci până în prezent, la începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curți a validat această interpretare a legii, fapt ce a condus la o practică instituțională constantă și predictibilă.Procedând astfel Înalta Curte nu a făcut altceva decât să respecte principiul eficienței actelor juridice, care arată că actele juridice trebuie interpretate și aplicate în sensul producerii de efecte juridice și nu pentru a împiedica o astfel de stare de lucruri. Confruntată cu două reglementări a căror ipoteză normativă coincide (constituirea unor complete specializate), dar ale căror dispoziții sunt divergente (Legea nr.78/2000 obligă la constituirea lor pentru judecarea infracțiunilor de corupție în vreme de Legea nr.304/2004 permite constituirea lor la nivelul ÎCCJ) instanța judecătorească supremă a identificat încă din 2004 o soluție optimă și a confirmat printr-o practică instituțională constantă, reconfirmată inclusiv în 2019, că toți judecătorii din cadrul secției sale penale au specializarea necesară pentru a judeca în primă instanță cauze penale care vizează infracțiuni de corupție. O astfel de interpretare și aplicare a unor legi divergente (nu neapărat contradictorii) este posibilă, este conformă cu ambele prevederi legale, ține exclusiv de competența instanțelor judecătorești, nu încalcă principiul separației puterilor în stat, nu pune în discuție nicio dispoziție constituțională și nu creează niciun blocaj în funcționarea instanțelor judecătorești ori a legiuitorului. Prin interpretarea și aplicarea legii într-un mod eficient, constant și predictibil ÎCCJ nu a adăugat sau scăzut nimic din lege și nu a stabilit noi reguli de conduită, ci s-a limitat la a face aplicarea normelor juridice generale și impersonale la cauzele concrete care i-au fost deduse judecății. Atât Parlamentul cât și Înalta Curte și-au exercitat atribuțiile care le revin conform Constituției și nu și-au depășit competențele constituționale sau legale; Parlamentul a continuat să legifereze chiar dacă nu a realizat corelarea necesară între cele două acte normative nici măcar cu prilejul modificării aduse legii de organizare judiciară în anul 2018, iar instanța supremă a continuat să soluționeze cauze de competența sa în cadrul unor completuri care dispun de specializarea necesară și alcătuite din judecători specializați. Prin urmare, nu a existat și nu există niciun refuz al Înaltei Curți de a pune în aplicare vreo lege adoptată de Parlament și instanța supremă nu s-a substituit Parlamentului atunci când a interpretat două acte normative necorelate între ele în sensul în care ambele pot produce efecte juridice și nu doar unul, doar celălalt ori niciunul.Pe de altă parte, din modul în care opinia majoritară a prezentat situația de fapt ar putea rezulta că, în prezenta speță, Curtea Constituțională vizează o „paradigmă juridică” ce nu împiedică Parlamentul să legifereze, ci limitează „încrederea justițiabilului în actul de justiție […] prin prisma exigențelor de independență și imparțialitate obiectivă care trebuie să caracterizeze orice instanță judecătorească”. O astfel de analiză se îndepărtează radical de la noțiunea de conflict juridic de natură constituțională, chiar și în viziunea relaxată adoptată mai recent de Curtea Constituțională, căci nu permite identificarea unui „conflict”, ci se referă la o „paradigmă” și nu are în vedere încălcarea unei prevederi din Constituție, ci abordează „conduita unei autorități publice”. Or, Curtea Constituțională nu a fost învestită de Constituție cu evaluarea generică și nedistinctă a conduitelor și practicilor instituționale ale autorităților statului, ci cu rolul de a garanta supremația legii fundamentale. Pentru realizarea acestui rol ea poate și trebuie să determine respectarea principiului separației puterilor în stat de către puterea legiuitoare, de către cea executivă și de către cea judecătorească, nu înainte însă de a respecta ea însăși repartizarea competențelor stabilite prin Constituție și, în primul rând, de a își respecta propria competență. Legea fundamentală a dat în sarcina Curții Constituționale soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională și nu analiza unor himere paradigmatice, motiv pentru care cererea introductivă trebuia respinsă ca inadmisibilă.În prezenta speță autoritățile publice pretins aflate în conflict și-au exercitat și continuă să își exercite fiecare atribuțiile care le sunt stabilite prin Constituție fără a încălca una competența celeilalte, nu se află nici într-un conflict pozitiv și nici într-un conflict negativ de competență, nu creează blocaje instituționale nici reciproc și nici în raport cu alte autorități publice, iar în cererea introductivă nu s-a invocat nici un articol din Constituție care să fi fost încălcat ori interpretat diferit de cele două autorități publice vizate. Analiza relației dintre art.126 și art.61 din Constituție, pe care nu autorul sesizării ci doar opinia majoritară o face, nu demonstrează relevanța constituțională a aspectelor deduse judecății ci doar faptul că o interpretare corelată a articolelor din legea fundamentală este posibilă, ceea ce este normal de vreme ce dispozițiile fac parte din același act normativ. În prezenta cauză Curtea Constituțională a fost sesizată cu o pretinsă nelegală compunere a unor complete de judecată, altfel spus cu o excepție procesuală atipică de vreme ce este ridicată de o autoritate publică ce nu poate justifica un interes și este adresată unei alte autorități publice care nu are competența de a o soluționa pentru că nu este instanță judecătorească. Legea fundamentală nu a dat în competența Curții Constituționale rezolvarea unor excepții procesuale pe calea soluționării conflictelor juridice de natură constituțională. Adăugarea unei noi atribuții de către înseși jurisdicția constituțională la competența ce i-a fost stabilită prin legea fundamentală echivalează cu o revizuire informală dacă nu chiar cu o fraudă la Constituție.Referitor la incidența dispozițiilor art.215 din Legea nr.71/20115, invocată în cerere, precum și la susținerea potrivit căreia aceste dispoziții stabileau obligația Înaltei Curți de Casație și Justiție de a înființa complete specializate, subliniem următoarele: Prin dispozițiile art.215 din Legea nr.71/2011, la art.19 din Legea nr.304/2004 a fost introdus un nou alineat, alineatul (3), în temeiul căruia: "(3) La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la propunerea președintelui sau a vicepreședintelui acesteia, poate aproba înființarea de complete specializate în cadrul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în funcție de numărul și natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secții, precum și de specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora."Examinarea dispozițiilor art.19 alin.(3) din Legea nr.304/2004, astfel cum au fost introduse prin Legea nr.71/2011, conduce cu claritate la concluzia că înființarea completelor specializate de către Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție este facultativă, iar nu obligatorie. Prin urmare, dispozițiile art.19 alin.(3) din Legea nr.304/2004 nu instituie obligația Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a înființa complete specializate în nicio materie și, implicit, nici în materia infracțiunilor de corupție și, pe cale de consecință, nu se poate constata o încălcare a voinței legiuitorului, care a stabilit, cu caracter facultativ, înființarea completelor specializate la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, așa cum am arătat anterior, toți judecătorii Secției penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt specializați, în virtutea legii, în soluționarea în primă instanță a cauzelor de corupție, aspect ce nu atrage incidența art.19 alin.(3) din Legea nr.304/2004. În acest context, subliniem și faptul că Decizia nr.17 din 17 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.872 din 16 octombrie 2018, nu se referă la dispozițiile art.19 alin.(3) din Legea nr.304/2004 și nu instituie obligația Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a înființa complete specializate, în temeiul acestor dispoziții, această decizie neavând relevanță în chestiunea supusă examinării prin prezenta sesizare. Așa cum rezultă, atât din dispozitivul Deciziei nr.17/2018, cât și din considerentele acesteia, decizia pronunțată în recurs în interesul legii privește regimul juridic al excepției de necompetență materială procesuală a secției sau a completului specializat, în procesele supuse Codului de procedură civilă, în aplicarea dispozițiilor art.129 alin.(2) pct.2, art.129 alin.(3), art.130 alin.(2) și (3), art.131, art.136 alin.(1), art.200 alin.(2) din Codul de procedură civilă și ale art.35 alin.(2) și art.36 alin.(3) din Legea nr.304/2004. Or, în art.35 alin.(2) din Legea nr.304/2004 se prevede că, "în cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale, iar în art.36 alin.(3) din Legea nr.304/2004 se prevede că, în cadrul tribunalelor funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale."De altfel, similar Înaltei Curți și alte instanțe au constatat că toți judecătorii Secției Penale sunt specializați în judecarea cauzelor de corupție. Astfel, în Decizia nr.445/2019 a Președintelui Curții de Apel București s-a statuat că: ”Având în vedere adresa din 8 mai 2019 (s.n. deci, după sesizarea Curții Constituționale cu prezentul conflict juridic de natură constituțională) a conducerii Secției a II-a Penale a Curții de Apel București referitoare la desemnarea unor judecători în componența completelor specializate și având în vedere că prin Hotărârea nr.16 din 30 ianuarie 2014 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București, toți judecătorii Secțiilor penale ale instanței au fost desemnați să soluționeze cauze de corupție dintre cele prevăzute în legea nr.78/2000, constată că, judecătorii au fost desemnați în componența completelor specializate în judecarea cauzelor de corupție odată cu numirea acestora în cadrul Curții de Apel București – Secția a II-a penală”. Simpla lectură a conținutului Deciziei Președintelui Curții de Apel București menționată mai sus demonstrează: pe de o parte că, din anul 2014, Curtea de Apel București nu a avut hotărâri anuale de colegiu prin care să-și constituie completuri specializate în judecarea cauzelor de corupție; pe de altă parte că, Curtea de Apel București a constatat, în mod legal, ca și Înalta Curte de Casație și Justiție, de altfel, că toți judecătorii Secției Penale sunt specializați în judecarea cauzelor de corupție.Această ultimă constatare au făcut-o și alte instanțe din țară, respectiv Curțile de Apel Alba Iulia, Oradea și Galați. Textul motivării publicate astăzi de Curtea Constituțională poate fi consultat integral în documentul atașat. Citește și:Motivarea deciziei CCR privind completurile de 3: Legea a instituit că judecătorii trebuie să fie specializaţi. CSM și Colegiul de conducere al instanței supreme ar fi trebuit să elaboreze reguli care să garanteze specializarea acestor completuri

copyright © 2020 mesagerul.ro