Mesagerul.ro

Papei Francisc îndeamnă Biserica să se lepede de "rigiditate" în contextul unei societăţi occidentale care se descreştinează: Schimbare de epocă obligă "la o schimbare de mentalitate pastorală"

 Papei Francisc îndeamnă Biserica să se lepede de rigiditate în contextul unei societăţi occidentale care se descreştinează: Schimbare de epocă obligă la o schimbare de mentalitate pastorală

Papa Francisc a făcut sâmbătă un apel la membrii Curiei Romane (aparatul administrativ al Bisericii) pentru a face o'' schimbare de mentalitate'' profundă în contextul unui Occident care se descreştinează, în special în Europa, scrie Agerpres citând AFP. "Nu ne mai aflăm în creştinătate, nu ne mai aflăm! Nu mai suntem primii în ziua de astăzi care producem cultură, nici primii, nici cei mai ascultaţi", a spus papa cu ocazia discursului tradiţional adresat Curiei. "Nu ne mai aflăm într-un regim de creştinătate întrucât credinţa - în special în Europa, dar şi într-o mare parte din Occident - nu mai constituie o premisă evidentă a vieţii în comunitate; mai rău chiar, este deseori negată, hulită, marginalizată şi ridiculizată", a comentat suveranul pontif în faţa principalilor săi cardinali. Această "schimbare de epocă" obligă "la o schimbare de mentalitate pastorală", a subliniat primul papă latino-american din istorie, care s-a angajat înaintea alegerii sale din 2013 să reformeze structurile interne ale Curiei, insistând frecvent asupra schimbării modului acesta de a gândi fără a înţelege realitatea exterioară Bisericii. Suveranul pontif a continuat să se ciocnească de tradiţia de neclintit a independenţei..

copyright © 2024 mesagerul.ro