Mesagerul.ro

Paradoxul progresului (III) – Când se obține mai mult din mai puțin…

 Paradoxul progresului (III) – Când se obține mai mult din mai puțin…

Cu doi ani în urmă, sugeram un posibil experiment de gândire: Să ne imaginăm că tocmai am pășit în secolul al 22-lea. Să ne mai imaginăm un profesor de istorie, undeva pe glob, care le dă un extemporal elevilor săi cu tema următoare: Numiți câteva dintre cele mai importante invenții sau inovații care au marcat economic începuturile secolului al 21-lea, la fel de mult cum avionul, Fordul Model-T și penicilina au definit secolul al 20-lea ori motorul cu aburi, locomotiva și sonda de petrol au definit secolul al 19-lea. Probabil că elevii anului 2101 vor alege între iPod (2001), Facebook (2004), YouTube (2005), iPhone (2007), Google Android (2007), Amazon Kindle (2007), iPad (2010), IBM Watson (2011), automobilul fără șofer (2012) etc.(i) Ce s-ar mai putea adăuga? Am extins lista de mai sus, enumerând câteva realizări semnificative din ultimele două decenii, tocmai încheiate, ale secolului al 21-lea: Sărăcia extremă a fost redusă drastic: de la 90% la circa 10% în 2013. Alfabetizarea a crescut de la 15% la peste 85% în 2015. Longevitatea a devenit mai mult decât dublă: de la sub 30 a ajuns la 70 ani la scara planetară și la 80 ani în țările dezvoltate. Mortalitatea infantilă (sub 5 ani) a scăzut de la 20 milioane în 1950 la 5,4 milioane în 2017. Folosirea muncii copiilor s-a redus semnificativ. Prosperitatea economică (măsurată prin PIB/capita) a înregistrat de asemenea creșteri importante, chiar dacă inegale, în ultimul secol. Venitul mediu global pe cap de locuitor a fost aproape dublu în ultimii 30 ani, ceea ce a dus la reduceri masive ale sărăciei. În 1990, aproape patru din zece oameni din lume erau săraci; astăzi, mai puțin de 10% sunt în această situație. Realizările obținute au ajutat apoi la transformarea modului în care trăiesc oamenii. De exemplu, între 1990 și 2015, proporția populației lumii care practică defecarea în aer liber s-a înjumătățit, ajungând la 15%. Și, în aceeași perioadă, 2,6 miliarde de persoane au obținut acces la surse de apă îmbunătățite, ducând cota globală la 91%. Schimbările economice au îmbunătățit și mediul înconjurător. La nivel global, riscul de deces din cauza poluării aerului – de departe cel mai mare criminal ecologic – a scăzut substanțial; în țările cu venituri mici, el s-a redus aproape la jumătate începând din 1990.(ii) Care a fost consecința majoră a acestor două decenii remarcabile? Ceva cu totul neașteptat – paradoxul progresului: Cu cât lucrurile devin mai bune, cu atât oamenii percep mai multe amenințări acolo unde ele nu există și devin mai cârcotași și mai nemulțumiți. Când statisticianul și profesorul suedez în sănătate publică Hans Rosling a început să întrebe americanii dacă procentul populației globale care trăiește în sărăcie extremă s-a dublat, s-a înjumătățit sau a rămas neschimbat în ultimii 20 ani, a rămas uimit de răspunsurile primite. Numai 5% din cei 1.005 americani întrebați au dat răspunsul corect: Sărăcia extremă a scăzut mai mult de jumătate. Cu alte cuvinte, oamenii pot fi mai rău decât simpli ignoranți: Cred că știu multe lucruri groaznice despre lume care, de fapt, sunt neadevărate.(iii) Paradoxul progresului își are o sursă majoră în ignoranța selectivă, parte a agnotologiei pe care am descris-o pentru prima dată în România în 2018: Individul consideră ceva ca fiind adevărat fără dovezi sau, când dovezile există, le consideră, dar cu sens contrar.(iv) Pentru că știrile pozitive, listate mai sus, nu sunt demne de popularizare, o manifestare majoră a paradoxului progresului o reprezintă avalanșa și asaltul mediatic al știrilor negative, alarmiste, apocaliptice. Confruntați cu paradoxul progresului, unii oameni se apără simplu, invocând o înțelepciune convențională: Da, s-au obținut acele rezultate remarcabile, dar cu ce preț? Nevoile și dorințele noastre insațiabile necesită consumuri tot mai mari de resurse naturale. Astfel, planeta noastră este sărăcită continuu, prețioase resurse se epuizează rapid și inexorabil, catastrofa globală pândește după colț. Oare așa să fie?!? Voi argumenta în continuare că paradoxul progresului mai are o fațetă: Obținem tot mai mult din tot mai puțin. Fenomenul care descrie această situație a fost numit dematerializare sau decuplare și prezentat pentru prima dată în 2015 de Jesse H. Ausubel, directorul Programului pentru Ecologie Umană de la Universitatea Rockefeller, New York.(v) Recent, Andrew McAfee, MIT Sloan School of Management, a publicat o extinsă analiză a dematerializării, cu exemple și concluzii noi(vi). De-a lungul istoriei umane, prosperitatea noastră a fost cuplată strâns cu abilitatea de extrage resurse din pământ. Pe măsură ce am devenit mai numeroși și mai prosperi, în mod inevitabil am extras și folosit mai mult: mai multe minerale, mai mulți combustibili fosili, mai mult teren agricol, mai mulți copaci, mai multă apă și așa mai departe. Dar situația aceasta s-a inversat paradoxal în ultimele decenii: Obținem mai mult consumând mai puțin. Contrar afirmațiilor multor profesori și profeți apocaliptici, America – o țară mare și bogată, reprezentând circa 25% din economia globală – a început să consume mai puține resurse naturale an după an, în condițiile unei creșteri continui a economiei și populației. Au avut loc o serie de decuplări, în urma cărora creșterea economiei americane are loc în tandem cu descreșterea exploatării pământului, pădurilor, apelor și mineralelor. Mai mult chiar, americanii poluează mai puțin apele și aerul, emit mai puține gaze cu efect de seră (în ciuda retragerii SUA din Acordul climatic de la Paris) și sunt martorii creșterii populațiilor de animale sălbatice care aproape dispăruseră. O exemplificare spectaculoasă a paradoxului obținem mai mult consumând mai puțin o reprezintă decuplarea dintre creșterea PIB-ului real din America concomitent cu scăderea energiei totale consumate și a emisiilor de CO2 în perioada 2008-2017 (Fig. 1). Fig. 1. Decuplarea dintre PIB-ul real, consumul de energie și emisiile de CO2 a început în SUA imediat după 1970. În 2017, consumul total de energie în SUA a fost aproape cu 2% mai mic decât maximul din 2008, în condițiile când economia a crescut cu peste 15% între cei doi ani. Emisiile de CO2 au scăzut și ele cu aprox. 10% în aceeași perioadă. (Sursa datelor: PIB, consum de energie, emisii de CO2) Din 1800 până în 1970, când a avut loc primul festival Earth Day, economia americană a mers cuplată cu consumul de energie și emisiile de CO2. Apoi, creșterea consumului de energie s-a încetinit, devenind chiar negativă, deși economia a continuat să crească. Emisiile de dioxid de carbon au scăzut chiar mai repede decât consumul total de energie. „Vinovatul” principal? Fracturarea hidraulică a argilelor gazeifere, datorită căreia termocentralele pe gaz au înlocuit multe din cele pe cărbuni. Iar arderea gazelor naturale produce cu 50-60% mai puțin CO2/kW decât cărbunii. Concluzia graficului pe care l-am produs mai sus este clară: economia americană experimentează un proces masiv de dematerializare. Suntem martorii unei inversări a cutumelor Epocii Industriale, reliefate de decuplarea creștere economică vs. consum de energie și emisii de gaze cu efect de seră. Ausubel (2015) a găsit alte dovezi substanțiale că americanii au consumat mai puține cantități ale unora dintre cele mai importante resurse economice: oțel, cupru, îngrășăminte, cherestea și hârtie. Consumul total anual al acestor resurse a crescut rapid până în 1970, după care a atins un maxim și apoi a scăzut. Din cele 72 resurse monitorizate de USGS (United States Geological Survey), de la aluminiu la zinc, numai 6 nu sunt încă în faza post-maxim.(vii) Cu excepția informației, consumul american al aproape oricărei resurse pare să fi atins un maxim, după care s-a plafonat, dar nu din cauză că resursele s-au epuizat, ci pentru că consumatorii au schimbat modul de consum, iar producătorii au schimbat modalitățile de producție. Pe scurt, America este acum în faza post-maxim al utilizării resurselor naturale, iar de schimbările de comportament și tehnologie beneficiază (și) mediul înconjurător. Să exemplificăm: Agricultura Prin definiție, agricultura a fost o forță degradantă a solurilor, sărăcindu-le, modificându-le și reducându-le suprafețele disponibile. Dar, conform Fig. 2, începând din aprox. 1940, în America s-a produs o decuplare între producțiile de porumb și suprafețele cultivate cu porumb. De atunci, fermierii americani au crescut producțiile de cinci ori, cultivând aceleași sau suprafețe mai mici. Pentru America, producția de porumb are o importanță deosebită deoarece tonajul ei total este mai mare decât cel al producțiilor de grâu, soia, orez și cartofi luate la un loc. Ceea ce este cu adevărat interesant este faptul că producțiile crescătoare an de an nu au necesitat mai multe îngrășăminte sau mai multă apă. Dimpotrivă, și unele și celelalte s-au plafonat și au început să scadă (Fig. 3). Cheia decuplării producție agricolă – teren folosit se găsește în agricultura de precizie, acea agricultură digitalizată, inteligentă, în care se folosesc mai mulți kilobiți și mai puțini kilowați. Precizia agriculturii provine din multe surse: senzori mai buni pentru sănătatea plantelor și animalelor, calității solului, umidității etc.; abilități sporite de a livra îngrășămintele, pesticidele și apa exact unde sunt necesare; mașini care se adaptează inteligent fiecărei plante sau animal. Toate aceste aspecte ale agriculturii de precizie înseamnă mai multă producție obținută cu mai puține resurse și de pe suprafețe mai mici. Producția medie a fermierilor americani este departe de a se plafona. Două exemple sunt edificatoare. În 2013, David Hula, un fermier din Virginia, a obținut o producție-record de porumb – 30.530 kg/ha, de trei ori mai mult decât producția medie a statului Iowa, capitala porumbului american. În 2014, Hula și-a depășit propriul record cu 5%, obținând 32.000 kg/ha. Iar în 2019, fermierul din Virginia a devenit campionul mondial al producătorilor de porumb, cu o recoltă medie de 41.440 kg/ha !(viii) Dar ambițiile sale nu se opresc aici: ținta următoare este 53.800 kg/ha. Randy Dowdy, fermier din Georgia, a fost premiat câțiva ani la rând (2013-2015) pentru producțiile sale de porumb, obținute atât pe terenuri irigate, cât și ne-irigate. De exemplu, în 2014, Dowdy a raportat o producție-record național de 33.875 kg/ha irigat.(ix) La fel ca recoltele de porumb, și cele de soia sau cartofi înregistrează același trend crescător, decuplat de suprafețele cultivate, care se reduc tr..

copyright © 2024 mesagerul.ro