BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Paris Masters: Rafael Nadal, victorie în două seturi cu Jo-Wilfried Tsonga (Programul semifinalelor)

 Paris Masters: Rafael Nadal, victorie în două seturi cu Jo-Wilfried Tsonga (Programul semifinalelor)

Jo-Wilfried Tsonga (35 ATP) a fost la același nivel cu Rafael Nadal doar în primul set, unul decis la tie-break în favoarea spaniolului. Francezul a rămas însă fără reurse, iar Nadal a avut o misiune lejeră în actul al doilea. Numărul 2 ATP s-a impus cu 7-6(4), 6-1, calificându-se în semifinalele Masters-ului de la Paris. Primul set al partidei a fost unul extrem de echilibrat, fără ca unul dintre cei doi jucători să aibă vreo minge de break. Învingătorul a fost decis la tie-break, unde Nadal a avut nervii mai tari și s-a impus cu 7-4 (spaniolul a avut trei mini-break-uri, iar Tsonga doar două). În actul al doilea, spaniolul i-a cedat un singur game adversarului. Nadal a bifat două break-uri și și-a adjudecat setul cu 6-1, obținând astfel a 10-a victorie în fața lui Jo-Wilfried Tsonga, în 14 meciuri disputate. Partida a durat o oră și 36 de minute. A fost al 14-lea succes consecutiv în circuit pentru Rafael Nadal, care se va lupta pentru finala de la Paris cu Denis Shapovalov (20 de ani, 28 ATP). Scorul întâlnirilor directe este 1-1. Nadal a câștigat anul trecut, în optimile Masters-ului de la Roma, scor 6-4, 6-1, iar Shapovalov s-a impus în 2017, în optimile Masters-ului din Canada, scor 3-6, 6-4, 7-6(4). 14 wins in a row for @RafaelNadal & he's moving into the semis! The Spaniard played some very special tennis too uD83DuDE05 uD83CuDFA5: @TennisTV | @RolexPMasters pic.twitter.com/lasaKd1Gr6— ATP Tour (@atptour) November 1, 2019 That..

copyright © 2024 mesagerul.ro