BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Paris Masters: Tabloul complet al competiției - Posibil duel Federer vs Nadal în semifinale

 Paris Masters: Tabloul complet al competiției - Posibil duel Federer vs Nadal în semifinale

Roger Federer (3 ATP) și Rafael Nadal (2 ATP), jucătorii cu cele mai multe titluri de Mare Șlem din istoria tenisului, au șansa de a avea parte de o nouă confruntare directă, în semifinalele turneului Masters Series din Paris, întrecere care va debuta luni, scrie Mediafax. În urma stabilirii tabloului principal de la Paris, traseul celor doi jucători arată că se pot întâlni în faza semifinalelor. În cazul în care cei doi ajung în această fază, va avea loc confruntarea cu numărul 41 dintre Federer și Nadal. Spaniolul conduce în meciurile directe, având 24 de victorii. Roger Federer va beneficia de un prim tur liber, iar ulterior va întâlni învingătorul din partida Nikoloz Basilashvili (26 ATP) - Radu Albot (49 ATP). Înainte de semifinale, elvețianul poate întâlni jucători de calibru, precum Gael Monfils, Fabio Fognini sau Alexander Zverev. De asemenea, Rafael Nadal va avea și el un prim tur liber, iar în faza a doua se va întâlni cu învingătorul dintre Adrian Mannarino (44 ATP) și un jucător ven..

copyright © 2024 mesagerul.ro