BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Peste 435.000 de români au solicitat drept de rezidență în Marea Britanie și după Brexit

 Peste 435.000 de români au solicitat drept de rezidență în Marea Britanie și după Brexit

Peste 435.000 de români din Marea Britanie au aplicat pentru rezidență înainte de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, al doilea cel mai mare număr în rândul cetățenilor din statele membre ale UE, după polonezi, care au depus 512.300 de cereri. Pe al treilea loc sunt italienii, cu 291.000 de cereri, scrie Press Association, preluată de Mediafax. Citește și Aproape un milion de membri ai comunității europene nu au acte în regulă cu două săptămâni înainte de Brexit Românii sunt europenii cei mai numeroși din Londra, cu 163.000 de conaționali care locuiesc acolo. Alte două comunități numeroase de români sunt în Birmingham și în estul Angliei. Toți străinii care locuiesc în Marea Britanie au termen până la sf&..

copyright © 2024 mesagerul.ro