Mesagerul.ro

Pisica neagră, pisica albă, urgența și oazele

 Pisica neagră, pisica albă, urgența și oazele

Uneori, pentru a identifica mai ușor cele mai potrivite opțiuni și abordări politice, ajută să schimbi sistemul de referință. De exemplu, dacă transpunem spectrul politic în lumea pisicilor, parcă devine mai ușor de observat că există mai multe perspective de analiză și variații ale acestora. Una dintre aceste perspective este aceea că nu sunt diferențe fundamentale între pisici, culorile diferite nerelevând vreo varietate notabilă de natură, instincte sau comportamente. De obicei, această abordare tinde spre o generalizare și nivelare “în jos”, de tipul sunt toți “o apă și un pământ”. Desigur, aceasta este o poziționare contraproductivă, măcar prin prisma faptului că întotdeauna există un rău mai mic, dar care este încă împărtășită pe o scară destul de largă în România. O altă perspectivă tinde, dimpotrivă, spre o opoziție majoră, de tip alb-negru, în care « pisicile » (partidele politice) sunt văzute ca foarte diferite în sine, prin simpla culoare afișată. Aceasta este alimentată și de tactica destul de comună la nivelul oricărui partid, de diferențiere de “brand”, precum și de prezentare a propriei tabere într-un alb luminos, cel puțin prin opoziție cu adversarul principal descris mai mereu, în bloc, ca o catastrofă întunecată. Și numărul celor tentați de această poziționare (care implică susțineri sau opoziții aproape fără rezerve sau excepții) pare destul de mare. Pe lângă strategiile partidelor de comunicare, au contat în această privință și evoluții mai largi (și nu doar de la noi) care au împins de ani buni spre emoțional și simplificări. Chiar și culorile politice intermediare tind să fie categorisite tot prin raportare la (mai) alb și (mai) negru. O a treia abordare este aceea că “nu contează dacă pisica este albă sau neagră – dacă prinde șoareci, este o pisică bună“. Aceasta a fost urcată la începutul anilor 70” la rangul de teză politică majoră de Deng Xiaoping, cel care a introdus in China reformele economice care au stat la baza succesului chinez din ultimii 35 de ani. Accentul e pus aici pe diferențierea pe bază de acțiune și rezultate tangibile – ce se declară și ce s-a făcut în trecut, nefiind suficient. O ultimă perspectivă pe care aș menționa-o e ilustrată oarecum[1] de filmul lui Emir Kusturita din 1998, « Pisica neagră, pisica albă » (« Pisica neagră, motanul alb » în versiunea originală). E o comedie plină de viață și hazard, dar în care pisicile apar, de fapt, mai mult în titlu și la final, ca martori la o cununie. Adică, un fel de actori în lumea lor, dar care, deși domină titlul filmului, sunt mai mult spectatori ai vieții societății umane reale, nereușind cu adevărat să contribuie la progresul acesteia, dar putând împiedica unele împliniri. Deși toate cele de mai sus sunt observabile în România, este, cred, totuși, evident că abordarea promovată de Deng Xiaoping e cea mai focusată pe necesitățile interesului general chiar dacă și culorile politice au importanța lor intrinsecă. Desigur, este fundamental de înțeles că acesta se referea la politici publice ca produs al analizei și deciziei unor partide, nu la partide ca atare. Pot fi partide care să prindă “șoareci”, dar pentru ele însele și în moduri care să lase puțin loc pentru ca statul, în ansamblu, să mai “prindă” vreun rezultat pozitiv. Pe cale de consecință, ar trebui analizat tot timpul cine se comportă doar ca un politician și cine ca un om de stat, diferența esențială fiind exact cea de mai sus – ce face și în folosul cui, raportat la interesul general, mai ales în privința mizelor mari. Aș adăuga că România nu numai că nu-și mai prea permite să divagheze altfel decât ca joc politic prin celelalte trei abordări menționate, dar, ca orice țară destul de mică și aflată într-o lume în reașezare, are un interes major și în privința felului în care se “prind șoarecii”. La pisici, nu prea contează, dar la oameni, fără atenție la valori și echilibru, chiar și o abordare pragmatică va avea mult timp de acum încolo o problemă, fiind important ca puterea simbolică să fie o prioritate constantă a oricărui decident politic. În orice caz, având în vedere o serie de pasive acumulate în ultimii 30 de ani, precum și complicarea din ultimii ani a peisajului global, interesul României, atât pentru a prinde din urmă alte state, cât și pe plan valoric, reclamă schimbarea sau ajustarea a numeroase politici publice. Din păcate, timpul nu mai (prea) are răbdare, cum ar spune Marin Preda, configurarea unui stat modern și inclusiv[2] apropiindu-se de zona urgențelor. Timpul curge, astfel, în prezent mai degrabă în defavoarea României, riscurile economice și chiar securitare fiind în creștere. Nu numai că perioada rămasă până la unele schimbări semnificative care vor reduce marja de manevră nu este mare, dar următorii 3-4 ani vor fi afectați de evoluții deja lansate care nu prea permit un progres masiv în anumite zone (chiar dacă s-ar lua decizii bune). Este însă, foarte important să fie luate decizii bune acolo unde se poate și să nu fie adâncite dezechilibrele în rest. Pe lângă destule alte aspecte, cel puțin 5 elemente ar necesita, cred, o atenție majoră din partea decidenților politici și societății în general, o parte cu componentă internațională, altele pur interne. 1. Uniunea Europeană a intrat deja într-o situație economică ternă spre dificilă și nu va ieși cel puțin 3 ani din ea Raportul european de prognoză economică publicat în noiembrie 2018[3] anticipa o scădere a creșterii economice a zonei euro de la 2,4% în 2017 la 1,9% în 2019 și 1,7% în 2020. Cel pe 2019,[4] publicat pe 7 noiembrie, anticipează că anul acesta se va finaliza cu o creștere de 1.1%, relevant mai slabă decât prognozat anul trecut (1,7%) și actualizează „în jos” și prognozele pentru 2020 și 2021 la 1,2% pe an. De asemenea, sugerează scepticism și pentru perioada imediat de după. Cu aproximativ 75% din exporturi către alte țări din Uniunea Europeană, România are o creștere economică destul de facilă ori de câte ori UE merge bine, ceea ce s-a confirmat și în ultimii ani. Creșterea a fost procentual chiar mai mare decât a UE, în principal, pentru că punctul de plecare este mult mai jos și ponderea producției în economie încă este peste cea din UE (aprox. 25% față de aprox. 18%), această activitate fiind cea cu un potențial de creștere a productivității mai mare. Când însă UE intră în perioade slabe, efectul asupra României este, de asemenea, supra-dimensionat. În astfel de situații și costul îndatorării devine mai mare, agravând bilanțul. De aceea și este foarte important pentru România să promoveze politici contra-ciclice în perioadele de creștere economică, pentru a avea din ce trece ușor peste perioadele proaste. Pentru că ultimii ani nu au fost folosiți contra-ciclic (de altfel, rar s-a procedat altfel în ultimii 30 de ani), cheltuielile pur de funcționare a statului crescând semnificativ, iar consumul fiind stimulat deconectat de productivitate, perioada economică slabă europeană care urmează va prinde România din nou pe picior greșit. Scăderea producției industriale a României din primele 9 luni ale lui 2019[5] a fost mai puțin vizibilă, creșterile de salarii susținând pentru moment consumul ce ține de alte ramuri economice, dar este o consecință naturală a celor de mai sus și unde ar trebui atenție pentru o gestiune cât mai eficientă. Știrile recente despre magnitudinea deficitului bugetar prognozat..

copyright © 2024 mesagerul.ro