BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

 PLUS cere MAI transparentizarea procesului de sancţionare a celor care încalcă restricţiile: Avem o frenezie a amenzilor fără să știm dacă ele sunt sau nu meritate

PLUS cere MAI transparentizarea procesului de sancţionare a celor care încalcă restricţiile: Avem o frenezie a amenzilor fără să știm dacă ele sunt sau nu meritate

Partidul PLUS, condus de Dacian Cioloş, cere Ministerului Afacerilor Interne transparentizarea procesului de sancționare a cetățenilor care încalcă măsurile prevăzute de ordonanțele militare emise în perioada martie-aprilie 2020 şi scrie într-o postare pe
​Partidul PLUS, condus de Dacian Cioloş, cere Ministerului Afacerilor Interne transparentizarea procesului de sancționare a cetățenilor care încalcă măsurile prevăzute de ordonanțele militare emise în perioada martie-aprilie 2020 şi scrie într-o postare pe Facebook că "rolul administrației publice, implicit al MAI, este să ajute cetățeanul să fie informat și să respecte legea, nu să îl alerge prin oraș pentru a-l amenda". Reprezentanţii PLUS consideră că, deși starea de criză presupune un număr de măsuri excepționale și suspendarea unor drepturi pe o perioadă prestabilită, ea nu implică și excese ale autorităților sau suprautilizări ale măsurilor punitive sau de forță. "Considerăm că dialogul dintre instituțiile statului și cetățeni este esențial, cu precădere în perioadele de criză. Ne dorim să nu cădem în greșeala de a considera că este normal să abuzăm de puterile oferite de ordonanțele militare împotriva cetățenilor. Suntem convinși că stresul de la nivelul întregii societăți se resimte și mai acut în rândul celor din linia întâi și, pentru a nu lăsa să planeze nicio urmă de îndoială, credem că Ministerul de Interne trebuie să ducă exercițiul transparenței instituționale până la capăt", se arată în postarea de pe pagina oficială a Facebook a partidului. În acelaşi anunţ Victor Giosan, membru al Celulei executive de criză PLUS pe domeniul Reforma administrației publice și digitalizarea statului spune că din informațiile pe care le deţine, cuantumul sancțiunilor tinde să se apropie de cifra de 200.000 de amenzi. "Este o cifră uriașă, însumând aproximativ procentul de 1% dintre cetățenii români. Or, asta ne spune că avem o frenezie a amenzilor fără să știm dacă ele sunt sau nu meritate, dacă sunt rezultatul unui comportament generalizat și dacă acest tip de sancționare funcționează sau nu. Nu știm nici care este procentul de amenzi din zona rurală sau cea urbană, nu știm dacă ele sunt adaptate specificului local și nici care este efectul concret al acestui comportament. Din calculele noastre, cifra totală a amenzilor tinde să fie în creștere și să ajungă în scurt timp la 100 de milioane de euro. Este cel puțin ciudat să ajungi în câteva săptămâni la o astfel de sumă și ne este teamă că acumularea rapidă a unui număr extrem de mare de amenzi poate să aducă și excese de zel absolut problematice în acest moment delicat. Fără o raportare corectă, transparentă și permanentă, am putea rămâne cu senzația că în România coerciția este singurul instrument care poate fi aplicat. Ar fi dramatic să credem despre noi, și să acționăm în consecință, că suntem o societate dezorganizată care trebuie să învețe exclusiv prin pedepse. Rolul administrației publice, implicit al Ministerului Afacerilor Interne, este să ajute cetățeanul să fie informat și să respecte legea, nu să îl alerge prin oraș pentru a-l amenda și la urmă să se și laude cu performanțele ridicate ca urmare a pedepsirii cetățenilor“, a scris Victor Giosan.

copyright © 2020 mesagerul.ro