Mesagerul.ro

 Poate ar trebui să fie și românii puțin suedezi după 15 mai. O altă perspectivă asupra metodei anti-COVID-19 care a ultragiat lumea

Poate ar trebui să fie și românii puțin suedezi după 15 mai. O altă perspectivă asupra metodei anti-COVID-19 care a ultragiat lumea

Acuzați acum de unii "că-și omoară bătrânii" prin metoda relaxată adoptată în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, suedezii au câteva lecții pe care ar fi bine să le învățăm și noi după 15 mai. Asta indiferent dacă strategia nordicilor se va dovedi sau
​Acuzați acum de unii „că-și omoară bătrânii” prin metoda relaxată adoptată în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, suedezii au câteva lecții pe care ar fi bine să le învățăm și noi după 15 mai. Asta indiferent dacă strategia nordicilor se va dovedi sau nu eficientă pe termen lung. În 2018 am fost în Stockholm la un program pentru jurnaliști, iar una dintre întâlnirile pe care le-am avut atunci a fost cu doi reprezentanți ai sistemului suedez de asigurări de sănătate. Din discuțiile cu cei doi mi-a rămas în minte modul în care statul încurajează cetățenii să stea acasă, la cel mai mic semn de boală. Nu doar când se îmbolnăvesc ei, ci (mai ales) copiii lor. Companiile sunt obligate să le permită angajaților să aibă grijă de sănătatea familiei, să nu-i cheme la muncă, iar angajații nu mai au stresul că, dacă nu merg la serviciu câteva zile, ar putea putea pierde bani din salariu. Sănătatea este un lucru mult prea important pentru societatea suedeză pentru a fi tratat cu superficialitate. Statul asigură pârghiile legale și banii necesari, mai departe e responsabilitatea individului. M-am gândit atunci cât de puțin răspândită este această practică în societatea românească. Câți dintre noi aleg să stea acasă când tușesc sau au febră și câți dintre patronii noștri sunt dispuși să ne lase în pace și nu se gândesc automat că lenea și nu boala este cea care ne împiedică să venim la serviciu? Întrebarea mi se pare cu atât mai importantă cu cât, după 15 mai, când se vor relaxa condițiile de carantină în România, va trebui să avem singuri grijă de sănătatea noastră. Iar, pe termen lung, statul de bunăvoie acasă, atunci când ești bolnav, va trebui să devină una dintre reguli: pentru propria siguranță, dar și pentru a-i proteja pe ceilalți. După 15 mai, dacă-mi permiteți comparația, ne vom afla în situația în care sunt acum suedezii. Minus sistemul lor medical. Fără niciun dubiu, în acest moment, metodă aleasă de nordici pentru combaterea pandemiei de coronavirus a stârnit curiozitatea întregii planete. Cu mai multe decese, 2194 (la momentul la care scriu acest articol), raportat la numărul de îmbolnăviri- 18.640 decât alte țări europene, Suedia a dat senzația că tratează pandemia de coronavirus cu un cinism nemaiîntâlnit în lumea civilizată. Nu a închis școlile și nu a blocat oamenii în casă, a apelat la bunul-simț al cetățenilor, a făcut recomandări de distanțare socială, dar nu a impus obligații (mă rog, au fost câteva, cum ar fi interzicerea adunărilor mai mari de 50 de persoane, puține însă comparativ cu restul țărilor europene). Autoritățile suedeze au fost acuzate că nu le pasă de viața cetățenilor, în special de viața oamenilor în vârstă, în condițiile în care 50% din numărul deceselor provine din căminele de bătrâni. Un alt lucru care merită menționat este, de asemenea, faptul în cartierele sărace din Stockholm, unde trăiesc în special imigranți, sunt de trei ori mai multe îmbolnăviri pe cap de locuitor decât în restul capitalei. În mod ironic, țara care a fost luată peste picior mult timp de conservatorii din toată lumea pentru politicile relaxate privind migrația (20% din totalul populației este formată din imigranți) a ajuns acum să fie acuzată că-și omoară din inconștiență migranții, pe care i-a primit cu brațele deschise. Cum, la fel de amuzant, suedezii sunt criticați acum de „analiștii” chinezi pentru că metoda lor de combatere a pandemiei ar reprezenta „o violare a drepturilor fundamentale ale omului”. Ce poți să mai zici, decât să râzi cu zgomot? Ca întotdeauna, lucrurile nu trebuie analizate doar în alb și negru. Pentru că am remarcat că „modelul suedez” a stârnit ceva dezbateri și în România am să încerc să-l explic în ideea în care există totuși și ceva de învățat din acesta. Mai ales că, după data de 15 mai, repet, va trebui să luptăm și noi cu COVID-19 exact așa cum o fac suedezii astăzi. În primul rând, să demolăm un mit: nu există nicio dovadă că Suedia a refuzat să intre în carantină totală pentru că a pus mai presus economia locală, decât viața oamenilor. Principiul pe care s-a bazat strategia anti-coronavirus a nordicilor a fost să găsească o metodă care să funcționeze pe termen lung, nu pe termen scurt, după cum a explicat și Anders Tegnell, epidemiologistul-șef din Suedia, într-un interviu pentru BBC. Or, carantina totală este indiscutabil o măsură pe termen scurt, care ajută statele să prevină un potențial colaps al sistemului de sănătate. După două-trei luni de stat în casă, virusul tot nu dispare, deci va trebui să găsești și alte soluții împotriva răspândirii acestuia până la apariția vaccinului. Iar suedezii mizează pe faptul că cei mai mulți oameni care se vor infecta cu coronavirus vor fi cazuri ușoare, deci nu vor avea nevoie de spitalizare. Un pariu riscant, îl recunosc chiar și oficialii agenției suedeze de sănătate publică, pentru că nu există nicio dovadă că persoanele infectate vor dobândi imunitate. Ați putea să spuneți, pe bună dreptate, că Suedia și-a permis acest lucru pentru că are un sistem medical foarte bun. Deci riscul de a fi depășit de numărul mare de îmbolnăviri a fost mai mic, decât într-o țară precum România. În paranteză fie spus, șubrezenia sistemelor medicale din țările din Estul-Europei s-a dovedit a fi, culmea, un avantaj în timpul pandemiei pentru că, așa cum scrie și „The Wall Street Journal”, autoritățile de aici au fost atât de convinse că spitalele lor vor intra în colaps în cazul unui număr mare de îmbolnăviri, încât au aplicat rapid cele mai dure măsuri de izolare socială. De aici și numărul mai mic de cazuri și decese în țările estice, comparativ cu țările vestice, care au fost mai „arogante” din acest punct de vedere. Argumentul din WSJ nu ar trebui însă să ne măgulească. Lipsa de pregătire într-un domeniu nu poate fi un avantaj pe termen lung în nicio situație. Cu siguranță e mai potrivit să ai un sistem medical, dotat și finanțat corespunzător, în care, atât autoritățile, cât și cetățenii să aibă încredere. Încrederea în sistemul de sănătate și în responsabilitatea individului Viața în Stockholm în timpul pandemiei de coronavirus. FOTO via Profimedia Images Suedezii au avut încredere în sistemul lor spitalicesc, care, cel puțin până acum, le-a confirmat așteptările și nu s-a prăbușit sub presiunea numărului mare de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19. Iar încrederea într-un astfel de sistem este un lucru bun, indiferent dacă e pandemie sau nu. Ce am văzut în România în această perioadă, cu șefi de spitale care efectiv și-au bătut joc de pacienți, a stârnit și mai mult neîncrederea în rândul cetățenilor. Prima lecție pe care ar trebui s-o învețe autoritățile din Românie e că spitalele trebuie să devină cu adevărat niște instituții credibile. Reformarea sistemului sanitar e prioritatea zero post-pandemie. Suedezii s-au bazat în această perioadă foarte mult pe responsabilitatea individuală a propriilor cetățeni. Au fost luate unele măsuri privind distanțarea socială în locuri publice, dar s-a mers pe recomandări în loc de obligații, iar acest lucru a părut multora revoltător într-o perioadă în care aproape întreaga planetă a trebuit să suporte limitarea dramatică a libertăților cetățenești. „Totuși este incorect să spui că viața continuă în mod normal în Suedia” a explicat ministrul de externe Ann Linde, într-o conferință de presă pentru media internațională. „Mulți oameni stau în casă, nu mai călătoresc. De asemenea, multe companii au intrat în faliment, iar șomajul este așteptat să crească. Există noi legi și recomandări care afectează toată societatea suedeză”, a mai spus Ann Linde. În aceeași conferință de presă, ministrul Sănătății, Lena Hallengren, a explicat că, în esență, nu există mari deosebiri între modul în care Suedia luptă cu coronavirusul și celelalte țări. „Singurele două deosebiri sunt că Suedia nu a închis școlile pentru copiii sub 16 ani, iar oamenii nu au fost obligați să rămână în casă. În schimb, am optat pentru o combinație de legi și recomandări pentru a obține un efect similar”, a declarat Lena Hallengren. Punctele sensibile ale metodei suedeze Femei din comunitatea musulmană în timpul Pride-ului din 2018, Stockholm. FOTO: Gabriel Bejan Există două puncte sensibile în ceea ce privește metoda suedeză: numărul mare de decese din căminele de bătrâni și cel din comunitățile de imigranți (la sfârșitul lui martie când au apărut primele 15 decese în Suedia, șase erau somalezi). Acuzate de cinism, autoritățile suedeze apelează totuși la logică. Epidemiologul Șef Anders Tegnell spune că e greu de crezut că implementarea carantinei în toată țara ar fi reușit să împiedice răspândirea virusului în căminele de bătrâni o dată ce virusul a ajuns acolo. Cu alte cuvinte, oamenii aceia oricum nu ieșeau din cămin, iar vizitele din exterior au fost interzise. Cu ce anume ar fi fost ajutați bătrânii din azile, dacă și ceilalți cetățeni ar fi fost blocați în case? Celălalt punct sensibil îl reprezintă numărul mare de cazuri de COVID-19 din comunitățile mari de imigranți. În cartierele sărace din Stockholm sunt de trei ori mai multe îmbolnăviri pe cap de locuitor decât în restul orașului. Problema e recunoscută și de autoritățile suedeze. În condițiile în care „metoda suedeză” se bazează foarte mult pe informare era evident că eșecurile vor apărea acolo unde informațiile esențiale nu ajung pe căile pe care ajung la restul populației. În plus, există și o problemă culturală aici: în timp ce mulți suedezi trăiesc singuri, deci e mai puțin probabil că răspândească virusul, într-o casă de somalezi stau la un loc mai multe generații. Deci lipsa de informare și diferențele culturale, dar mai ales cele economice, au făcut ca virusul să lovească mai dur în imigranți decât în restul populației. Dar, din nou, se pune întrebarea dacă un lockdown total în Suedia ar fi schimbat lucrurile în aceste comunități. Ca și în cazul vârstnicilor din căminele de bătrâni nu avem nicio dovadă în acest sens. Aici aș îndrăzni să adaug că asta nu e doar o problemă suedeză. România are foarte multe comunități sărace și neinformate care sunt mai vulnerabile decât majoritatea. Și dacă e să mă uit la cazurile din România din această perioadă putem vedea că regulile de la centru nu funcționează nici când sunt impuse cu forța și cu amenzi de mii de euro, nu doar când îmbracă forma de recomandări. Ar fi culmea să-i blamăm pe suedezi pentru ceva ce nu a reușit toată lumea civilizată în ansamblul ei. În loc de concluzie Deși e foarte devreme să spui dacă metoda suedeză (am evitat s-o numesc „herd immunity”, pentru că este mai mult decât atât, chiar suedezii refuză s-o numească astfel) va funcționa pe termen lung, aceasta se bazează pe câteva lucruri foarte importante: pe un sistem de sănătate solid, pe responsabilitatea individuală a omului pentru propria sănătate și pe încrederea reciprocă între autorități și cetățeni. Și pe curajul de a experimenta pentru a învăța pe termen lung după cum remarca și profesorul Mircea Miclea (fără să numească țara). Dacă toate aceste lucruri s-ar întâlni și în România cu siguranță ne-ar fi mult mai bine. Deci înainte să acuzăm Suedia că e cinică, mai bine ne-am uita puțin în oglindă. Noi, de fapt, cum suntem?

copyright © 2020 mesagerul.ro