Mesagerul.ro

Poate ar trebui să fie și românii puțin suedezi după 15 mai. O altă perspectivă asupra metodei anti-COVID-19 care a ultragiat lumea

 Poate ar trebui să fie și românii puțin suedezi după 15 mai. O altă perspectivă asupra metodei anti-COVID-19 care a ultragiat lumea

​Acuzați acum de unii „că-și omoară bătrânii” prin metoda relaxată adoptată în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, suedezii au câteva lecții pe care ar fi bine să le învățăm și noi după 15 mai. Asta indiferent dacă strategia nordicilor se va dovedi sau nu eficientă pe termen lung. În 2018 am fost în Stockholm la un program pentru jurnaliști, iar una dintre întâlnirile pe care le-am avut atunci a fost cu doi reprezentanți ai sistemului suedez de asigurări de sănătate. Din discuțiile cu cei doi mi-a rămas în minte modul în care statul încurajează cetățenii să stea acasă, la cel mai mic semn de boală. Nu doar când se îmbolnăvesc ei, ci (mai ales) copiii lor. Companiile sunt obligate să le permită angajaților să aibă grijă de sănătatea familiei, să nu-i cheme la muncă, iar angajații nu mai au stresul că, dacă nu merg la serviciu câteva zile, ar putea putea pierde bani din salariu. Sănătatea este un lucru mult prea important pentru societatea suedeză pentru a fi tratat cu superficialitate. Statul asigură pârghiile legale și banii necesari, mai departe e responsabilitatea individului. M-am gândit atunci cât de puțin răspândită este această practică în societatea românească. Câți dintre noi aleg să stea acasă când tușesc sau au febră și câți dintre patronii noștri sunt dispuși să ne lase în pace și nu se gândesc automat că lenea și nu boala este cea care ne împiedică să venim la serviciu? Întrebarea mi se pare cu atât mai importantă cu cât, după 15 mai, când se vor relaxa condițiile de carantină în România, va trebui să avem singuri grijă de sănătatea noastră. Iar, pe termen lung, statul de bunăvoie acasă, atunci când ești bolnav, va trebui să devină una dintre reguli: pentru propria siguranță, dar și pentru a-i proteja pe ceilalți. După 15 mai, dacă-mi permiteți comparația, ne vom afla în situația în care sunt acum suedezii. Minus sistemul lor medical. Fără niciun dubiu, în acest moment, metodă aleasă de nordici pentru combaterea pandemiei de coronavirus a stârnit curiozitatea întregii planete. Cu mai multe decese, 2194 (la momentul la care scriu acest articol), raportat la numărul de îmbolnăviri- 18.640 decât alte țări europene, Suedia a dat senzația că tratează pandemia de coronavirus cu un cinism nemaiîntâlnit în lumea civilizată. Nu a închis școlile și nu a blocat oamenii în casă, a apelat la bunul-simț al cetățenilor, a făcut recomandări de distanțare socială, dar nu a impus obligații (mă rog, au fost câteva, cum ar fi interzicerea adunărilor mai mari de 50 de persoane, puține însă comparativ cu restul țărilor europene). Autoritățile suedeze au fost acuzate că nu le pasă de viața cetățenilor, în special de viața oamenilor în vârstă, în condițiile în care 50% din numărul deceselor provine din căminele de bătrâni. Un alt lucru care merită menționat este, de asemenea, faptul în cartierele sărace din Stockholm, unde trăiesc în special imigranți, sunt de trei ori mai multe îmbolnăviri pe cap de locuitor decât în restul capitalei. În mod ironic, țara care a fost luată peste picior mult timp de conservatorii din toată lumea pentru politicile relaxate privind migrația (20% din totalul populației este formată din imigranți) a ajuns acum să fie acuzată că-și omoară din inconștiență migranții, pe care i-a primit cu brațele deschise. Cum, la fel de amuzant, suedezii sunt criticați acum de „analiștii” chinezi pentru că metoda lor de combatere a pandemiei ar reprezenta „o violare a drepturilor fundamentale ale omului”. Ce poți să mai zici, decât să râzi cu zgomot? Ca întotdeauna, lucrurile nu trebuie analizate doar în alb și negru. Pentru că am remarcat că „modelul suedez” a stârnit ceva dezbateri și în România am să încerc să-l explic în ideea în care există totuși și ceva de învățat din acesta. Mai ales că, după data de 15 mai, repet, va trebui să luptăm și noi cu COVID-19 exact așa cum o fac suedezii astăzi. În primul rând, să demolăm un mit: nu există nicio dovadă că Suedia a refuzat să intre în carantină totală pentru că a pus mai presus economia locală, decât viața oamenilor. Principiul pe care s-a bazat strategia anti-coronavirus a nordicilor a fost să găsească o metodă care să funcționeze pe termen lung, nu pe termen scurt, după cum a explicat și Anders Tegnell, epidemiologistul-șef din Suedia, într-un interviu pentru BBC. Or, carantina totală este indiscutabil o măsură pe termen scurt, care ajută statele să prevină un potențial colaps al sistemului de sănătate. După două-trei luni de stat în casă, virusul tot nu dispare, deci va trebui să găsești și alte soluții împotriva răspândirii acestuia până la apariția vaccinului. Iar suedezii mizează pe faptul că cei mai mulți oameni care se vor infecta cu coronavirus vor fi cazuri ușoare, deci nu vor avea nevoie de spitalizare. Un pariu riscant, îl recunosc chiar și oficialii agenției suedeze de sănătate publică, pentru că nu există nicio dovadă că persoanele infectate vor dobândi imunitate. Ați putea să spuneți, pe bună dreptate, că Suedia și-a permis acest lucru pentru că are un sistem medical foarte bun. Deci riscul de a fi depășit de numărul mare de îmbolnăviri a fost mai mic, decât într-o țară precum România. În paranteză fie spus, șubrezenia sistemelor medicale din țările din Estul-Europei s-a dovedit a fi, culmea, un avantaj în timpul pandemiei pentru că, așa cum scrie și „The Wall Street Journal”, autoritățile de aici au fost atât de convinse că spitalele lor vor intra în colaps în cazul unui număr mare de îmbolnăviri, încât au aplicat rapid cele mai dure măsuri de izolare socială. De aici și numărul mai mic de cazuri și decese în țările estice, comparativ cu țările vestice, care au..

copyright © 2024 mesagerul.ro