Pe fondul răspândirii rapide a Covid-19, zilele trecute, Organizația Mondială a Sănătății a declarat focarul drept pandemie, ridicând astfel nivelul de amenințare al bolii dincolo de gradul de Urgență de Sănătate Publică de Interes Internațional, pe care îl anunțase la sfârșit de ianuarie. În ultima săptămână, noul coronavirus s-a răspândit puternic și pe teritoriul României, iar numărul total al rezultatelor pozitive înregistrate este în continuă creștere. Drept răspuns, autoritățile au pus la punct o serie de scenarii și planuri de acțiune care implică adoptarea unor măsuri (din ce în ce mai) restrictive. Acestea, deși absolut necesare pentru încetinirea răspândirii pandemiei, sunt, inevitabil, de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților cetățenești. Măsurile dispuse afectează direct anumite companii (e.g. operatori de transport aerian, organizatori de evenimente, instituții private de învățământ, magazine mici organizate în cadrul/ în apropierea instituțiilor de învățământ sau firmele de curățenie care le gestionează), și pot, în unele cazuri, să pericliteze posibilitatea acestora de a-și executa obligațiile contractuale asumate față de partenerii contractuali (fie că vorbim de furnizori, clienți, locatori, sau chiar angajați ai acestora). Potrivit Codului Civil, contractul este „legea părților”, executarea sa nefiind lăsată la latitudinea partenerilor contractuali, ci obligatorie. Astfel, de principiu, orice neexecutare atrage răspunderea contractuală a părții în culpă. Pe cale de excepție, legea permite debitorilor (cei datori să execute obligația din contract) să beneficieze, în anumite condiții, de exonerarea de la executarea obligațiilor contractuale asumate. Pandemia de coronavirus precum și măsurile luate de autorități în acest context vor duce, după caz, la întârzieri, dificultăți și/sau costuri suplimentare semnificative sau chiar la imposibilitatea de executare a obligațiilor contractuale. Asemenea situații pot constitui în anumite condiții justificări obiective pentru a suspenda executarea propriilor obligații, protecția în fața unor pretenții de despăgubiri sau pentru adaptarea sau chiar încetarea contractului. Astfel, dacă executarea contractului devine temporar sau definitiv imposibilă, intră în scenă conceptul de forță majoră. De asemenea, dacă, din cauza unor evenimente imprevizibile, executarea unui contract ar deveni excesiv de oneroasă pentru una dintre părţi, aceasta se va putea prevala, în anumite condiții, de o altă excepție de la principiul forței obligatorii a contractelor, impreviziunea. Ce este forța majoră? Deși piața locală nu este guvernată de contracte dintre cele mai sofisticate, în cea mai mare parte acestea cuprind o clauză privind forța majoră la secțiunea finală, în categoria „Diverse”. Clauzele tipice reiau limbajul folosit de Codul civil, indicând drept cauze de forță majoră acele evenimente externe, imprevizibile, absolut invincibile și inevitabile. Cu alte cuvinte, poate reprezenta forță majoră acea situație generată de circumstanțe dincolo de controlul părților, care pot face executarea contractuală imposibilă. Cazul fortuit, pe de altă parte, este acel eveniment relativ imprevizibil, inevitabil și invincibil pentru persoana chemată să răspundă (unele situații care nu reprezintă forță majoră pot să se califice însă în definiția cazului fortuit). De regulă, forța majoră se referă la situații precum evenimente meteorologice extreme, revolte, război, atacuri teroriste sau invazie, acțiuni guvernamentale sau de reglementare, foamete, epidemii și/ sau impunerea unui embargou. Deși este mai puțin obișnuit să vedem clauze de forță majoră care includ în mod expres o urgență globală de sănătate, pandemie sau epidemie, apreciem că în anumite condiții și astfel de evenimente - precum criza actuală a coronavirusului - se pot încadra în sfera de aplicare a unei clauze de forță majoră. Forța majoră presupune, așadar, o imprevizibilitate cu caracter obiectiv, chiar absolut. În jurisprudență s-a îmbrățișat însă, în mod tradițional, o concepție relativ restrictivă în calificarea faptelor de forță majoră. Spre pildă, s-a stabilit că nu reprezintă cauze de forță majoră: grevele, atunci când erau previzibile, neprimirea la timp a fondurilor bugetare repartizate de primărie, blocajul financiar (nefiind o împrejurare de fapt imprevizibilă şi de neînlăturat, care pune debitorul în imposibilitate absolută de a-şi îndeplini obligațiile asumate), lipsa disponibilităților financiare, condițiile atmosferice constând în temperaturi scăzute în România sau seceta prelungită (întrucât puteau fi prevăzute), pieirea bunului obiect al unui contract de leasing (întrucât obligația debitorului era de a plăti o sumă de bani, iar sumele de bani, ca bunuri de gen, nu pier prin caz fortuit sau de forță majoră). Recent, tendința pare să se schimbe însă, viziunea instanțelor devenind mai tolerantă în aprecierea forței majore. Este coronavirusul caz de forță majoră? Condițiile curente în care se desfășoară activităţile de comerț impun o abordare mai relaxată în aprecierea cauzelor care presupun scutirea de la executarea, chiar și temporară, a obligațiilor, tocmai pentru a garanta un nivel decent de stabilitate în raporturile contractuale. Astfel, epidemia Covid-19 poate constitui caz de forță majoră, dacă trece testul condiţiilor prevazute de lege: (i) evenimentul este cu certitudine unul extern de voința părților; (ii) imprevizibilitatea trebuie analizată în raport de cazul concret invocat, astfel, deși s-ar putea argumenta că amenințarea Covid-19 a apărut deja din decembrie anul trecut, realitatea este că piața locală abia începe să resimtă efectele concrete ale pandemiei; (iii) condiția ca pandemia să fie de neînlăturat este din nou de analizat de la caz la caz, urmând ca părțile să facă o analiză concretă a evenimentului generator și a legăturii de cauzalitate între eveniment și obligația care trebuia executată. Includem mai jos câteva exemple din cazuri reale. În orice caz, este de precizat că niciun eveniment exterior nu poate justifica o imposibilitate fortuită de executare dacă privește bunuri de gen, precum obligația de a plăti o suma de bani. Aplicabilitate Impactul asupra contractelor cu angajații. Codul muncii prevede expres posibilitatea angajatorilor de a invoca forța majoră pentru a suspenda de drept contractele cu angajații. De pildă, dacă autoritățile vor decide închiderea centrelor comerciale, retailerii se vor vedea nevoiți să invoce forța majoră în relația cu angajații, posibil și în relație cu proprietarul centrului comercial. În relația cu angajații, suspendarea determină încetarea prestării muncii și neplata salariului. Separat, angajatorii au la disp..