Mesagerul.ro

Poliţia Capitoliului cere menţinerea încă două luni a membrilor Gărzii Naţionale

 Poliţia Capitoliului cere menţinerea încă două luni a membrilor Gărzii Naţionale

Poliţia Capitoliului a cerut Departamentului american al Apărării prelungirea cu două luni a prezenţei membrilor Gărzii Naţionale la sediul Congresului SUA, informează Medifax citând agenţia Associated Press. Pentagonul a anunţat că examinează solicitarea, conform unor oficiali din domeniul apărării. Cererea evidenţiază preocupările privind securitatea sediului Congresului Statelor Unite, la două luni după violenţele soldate cu cinci morţi şi zeci de răniţi. Solicitarea de menţinere a membrilor Gărzii Naţionale a fost făcută în ultimele 36 de ore, în contextul temerilor privind un posibil complot care ar viza Capitoliul. Peste 5.000 de membri ai Gărzii Naţionale se află în momentul de faţă în centrul Washingtonului. "Vrem să înţelegem care este planul. Nu ne place să vedem gardul metalic, porţile, prezenţa oamenilor în uniformă în jurul Capitoliului. Nu putem depinde de Garda Naţională în materie de securitate", a decl..

copyright © 2024 mesagerul.ro