BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Ponta, despre moţiunea de cenzură: Noi nu avem obligaţia să jucăm în piese de teatru scrise de PSD sau PNL

 Ponta, despre moţiunea de cenzură: Noi nu avem obligaţia să jucăm în piese de teatru scrise de PSD sau PNL

​Pro România nu va susţine moţiunea de cenzură depusă de Partidul Social Democrat (PSD) pe tema alegerii primarilor în două tururi, a declarat, vineri, la Iaşi, preşedintele acestei formaţiuni politice, Victor Ponta, citat de Agerpres. El a afirmat într-o conferinţă de presă că "Pro România nu este nici anexa PSD, nici a PNL" şi că partidul pe care îl conduce nu are obligaţia să joace "în piese de teatru scrise de PSD sau PNL". "Orice moţiune de cenzură pe o temă economică sau socială, fie că este vorba de lipsa autostrăzilor, proiectelor de autostrăzi, fie de faptul că nu se dau alocaţiile pentru copii, o susţinem. Moţiunea făcută acum de PSD cu alegeri în două tururi este un joc între PSD şi PNL. Nu vor nici unii, nici alţii alegeril..

copyright © 2024 mesagerul.ro