Mesagerul.ro

Popularitatea lui Jair Bolsonaro a atins cel mai scăzut nivel

 Popularitatea lui Jair Bolsonaro a atins cel mai scăzut nivel

​Popularitatea preşedintelui Jair Bolsonaro a atins cel mai scăzut nivel din cei aproape trei ani de mandat, ajungând la 22%, potrivit rezultatelor unui sondaj al institutului Datafolha, date publicităţii joi, transmite AFP cittă de Agerpres. Astfel, doar 22% din cei chestionaţi consideră activitatea preşedintelui de extremă dreaptă drept bună sau foarte bună, faţă de 24% în luna iulie, potrivit acestui prim sondaj publicat după manifestaţiile de amploare din 7 septembrie, încurajate de preşedintele Bolsonaro, care a dorit să îşi mobilizeze susţinătorii. Procentul de opinii nefavorabile a crescut la 53%, faţă de 51% în iulie şi 45% în mai. Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 3.667 de persoane, în perioada 13-15 septembrie. Rata opiniilor defavorabile este mai mare în rândul persoanelor de culoare (59%), a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani (59%) sau a homosexualilor (61%), în timp ce preşedintele a obţinut opinii mai favorabile din partea evangheliştilor (29%) şi a şefilor de companii (38%) . Foarte criticat pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 în urma căreia au murit peste 588.000 de persoane, preşedintele Jair Bolsonaro, ajuns la putere în ianuarie 2019, a obţinut rezultate slabe în sondajele realizate în ultimele luni. Situaţia economică a Braziliei s-a deteriorat, la rândul ei, marcată fiind de o creştere a inflaţiei şi de o criză energetică cauzată de o..

copyright © 2024 mesagerul.ro