Mesagerul.ro

Portarul David Martin (West Ham) a debutat în Premier League la 33 de ani

 Portarul David Martin (West Ham) a debutat în Premier League la 33 de ani

Portarul echipei West Ham United David Martin a debutat în Premier League la vârsta de 33 de ani, în meciul pe care formaţia lui l-a câştigat, sâmbătă, în deplasare, cu Chelsea (locul 4), în etapa a XIV-a a competiţie, potrivit News.ro. La finalul meciului, jucătorii oaspeţilor l-au îmbrăţişat pe portarul lor, care a izbucnit în lacrimi după prima lui apariţie la cel mai înalt nivel al fotbalului englez. El a avut o contribuţie importantă la victoria "ciocănarilor" (locul 13), care îi îndepărtează pentru moment de zona retrogradării, după şapte meciuri fără succes în campionat. David este fiul lui Alvin Martin, fost căpitan al echipei West Ham United. Tatăl şi fiul s-au îmbrăţişat, sâmbătă seară, pe Stamford Bridge, într-un moment emoţionant. Martin este profesionist din 2003 şi a fost legitimat la Liverpool între 2006 şi 2010, dar nu a apucat să joace niciun meci în prima ligă. În ace..

copyright © 2024 mesagerul.ro