Mesagerul.ro

Predoiu, despre propunerile la conducerea Parchetelor: L-am informat pe președintele Iohannis cu privire la opțiunile mele / Nu s-a pronunțat pe ele dar nu a avut nicio obiecție de fond vehementă

 Predoiu, despre propunerile la conducerea Parchetelor: L-am informat pe președintele Iohannis cu privire la opțiunile mele / Nu s-a pronunțat pe ele dar nu a avut nicio obiecție de fond vehementă

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a precizat marți seara, la Europa FM, că l-a „informat” pe președintele Klaus Iohannis în legătură cu „opțiunile” sale pentru șefia parchetelor, iar șeful statului i-a urat „mult succes cu ele la Consiliul Superior al Magistraturii”. „L-am informat cu privire la opțiunile mele, mi-a urat mult succes cu ele la CSM. Nu s-a pronunțat pe ele dar nu nu a avut nicio obiecție de fond vehementă cu privire la modul în care am gândit acest proces”, a spus Predoiu. Ministrul nu a precizat care a fost momentul în care l-a informat pe președinte despre „opțiunile” sale. Acesta a afirmat că această informare a fost făcută „de curtoazie” în condițiile în care, consideră el, destabilizarea sistemului judiciar a fost cauzată și de „această ciocnire permanentă între autorități care coboară din turnul de fildeș doar cu ocazia unor numiri”. „Principiul colaborării loiale între instituții” este „sensul informării pe care i-am făcut-o dl președinte” iar acest demers a avut în vedere și „să văd dacă sunt complet eronat cu modul în care am gândit această procedură și criteriile”, a continuat Cătălin Predoiu. Iar președintele Klaus Iohannis, care „a dovedit că este extrem de priceput în afaceri de stat, nu a făcut greșeala să se pronunțe în vreun fel sau altul”..

copyright © 2024 mesagerul.ro