Mesagerul.ro

Preot filmat si acuzat de agresiune sexuală de un tânăr aflat în carantină la Mănăstirea Neamț / Starețul susține că e vorba despre un șantaj

 Preot filmat si acuzat de agresiune sexuală de un tânăr aflat în carantină la Mănăstirea Neamț / Starețul susține că e vorba despre un șantaj

Un tânăr aflat în carantină la un centru al Mănăstirii Neamț susține că este agresat sexual de un preot. Tânărul a filmat o secvență în care preotul nu ține cont de măsura carantinării, se așează lângă el în pat, îl ia în brațe și îl pipăie. Un tânăr de 26 de ani, din Piatra-Neamț, venit din Marea Britanie în urmă cu trei zile, a fost pus în carantină la Centrul Social Cultural „Sfântul Paisie” al Mănăstirii Neamț, în comuna Vânători-Neamț. Acesta a declarat, pentru Mediafax că unul dintre preoții care au grijă de cei cazați îl agresează sexual. „Mi-a cerut numărul de telefon ca să țină legătura cu noi, cei veniți în carantină. A început cu mesaje gen «lipiciosul meu», «ești simpatic», a început să mă pipăie. Dimineață a venit de vreo patru-cinci ori în cameră, fără mască, fără mănuși. S-a întins în pat, m-a tras peste el.” - a spus tânărul. Acesta l-a filmat pe preot cum se întinde lângă el în pat și îl ia în brațe. Totodată, tânărul a înregistrat o conversație telefonică în care preotul recunoaște filmarea și îi spune să o șteargă. Starețul Mănăstirii Neamț susține că e vorba despre un șantaj al tânărului pe motivul că vrea să fie transferat de la Centrul «Sfântul Paisie” la Piatra-Neamț. „E un băiat din Piatra-Neamț care vrea să plece de aici, să fie transferat, iar pe motivul ăsta l-a provocat pe părinte. E un șantajist pe motivul de a fi transferat la Piatra-Neamț.” - a declarat, pentru Mediafax, părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț. Polițiștii au fost sesizați, sâmbătă, și vor cerceta dac..

copyright © 2024 mesagerul.ro