LATEST NEWS

Mesagerul.ro

 Presa internațională cu două zile înainte de alegerile din România: Cu Iohannis dat drept câștigător al primului tur, cursa s-ar putea da pentru locul doi / Votul românilor din diaspora, din nou crucial

Presa internațională cu două zile înainte de alegerile din România: Cu Iohannis dat drept câștigător al primului tur, cursa s-ar putea da pentru locul doi / Votul românilor din diaspora, din nou crucial

Presa internațională scrie că alegerile prezidențiale din România este de fapt mai mult o cursă pentru locul doi, așa cum observă
Presa internațională scrie că alegerile prezidențiale din România este de fapt mai mult o cursă pentru locul doi, așa cum observă Euronews,dând ca fiind aproape sigură realegerea președintelui Klaus Iohannis în primul tur, în contextul în care actualul șef al statului promite să reaprindă lupta anticorupție în una dintre cele mai corupte națiuni, notează The New York Times, citând Reuters. Totodată, AFP vorbește despre votul crucial al emigranților care pun mare preț pe lupta anticorupție. Într-un articol numit ”Este scrutinul prezidențial al României o cursă pentru locul 2?”, Euronews notează că, dintre toți candidații la prezidențiale, figura lui Klaus Iohannis iese în evidență, în timp ce sondajele îl creditează cu 45% dintre intențiilde vot. Într-un profil din câteva rânduri, Euronews notează că Iohannis simbolizează o altfel de politică în România, iar în eventualitatea unui al doilea tur contracandidații sunt slab cotați, respectiv Mircea Diaconu care este acreditat cu 15% din voturi, dar încearcă să atragă un electorat mai tradițional, Viorica Dăncilă de la PSD, care și-a pierdut popularitatea în ultimii ani și Dan Barna, al cărui bază de suporteri se suprapun cu cea a lui Iohannis, fiind un electorat anti-PSD. The New York Times, care a preluat un articol semnat de Reuters, scrie că Iohannis va fi câștigător indiferent de care dintre contracandidații săi intră în turul doi. Articolul subliniază că Iohannis ar putea instala procurori șefi serioși pentru combaterea corupției cu sprijinul guvernului minoritar al premierului Ludovic Orban, iar realegerea sa ar întări șansele PNL de a forma o coaliție de guvern după alegerile parlamentare din 2020 și restaura încrederea în investitori. AFP a ales să își axeze prezentarea situației din România prin satele aproape părăsite de români plecați la muncă în străinătate, notând că de la căderea comunismului, aproape 4 milioane de români și-au părăsit țara. ”Dar tocmai aceste voturi ale acestor români de peste hotare le vânează candidații de la alegerile de duminică pentru că ar putea să schimbe rezultatul”, scrie AFP. Agenția de știri dă ca exemplu alegerile din 2009 când 100.000 de voturi din diaspora l-au ajutat pe candidatul de centru-dreapta Traian Băsescu să îl învingă pe socialistul Mircea Geoană. De data aceasta, trei candidați au adresat diasporenilor mesaje directe în campanie, spunându-le că viitorul lor este în România. În ciuda pledoariilor candidaților, proproția românilor care vor să se întoarcă în țară a scăzut la 47% de la 57% în 2017, potrivit unui sondaj pe 1.810 emigranți condus de agenția Open-I Research. Corupția este în topul listei de motive pentru care migranții nu vor să se întoarcă, pentru că simt că politicienii eșuează în a o eradica. AFP mai notează că Guvernul lui Dăncilă, la putere din 2016 până luna trecută, s-a confruntat cu multe proteste anticorupție, la care au participat mulți români din diaspora.

copyright © 2019 mesagerul.ro