Mesagerul.ro

Primăria Sectorului 4: Substanțele cu care s-a făcut dezinsecția la Școala Nr. 133 sunt omologate

 Primăria Sectorului 4: Substanțele cu care s-a făcut dezinsecția la Școala Nr. 133 sunt omologate

Substanțele folosite la dezinsecție la Școala nr. 133 din Capitală, adică Bionet A15 și Insektum, sunt ambele omologate, arată Primăria Sectorului 4 într-un comunicat de presă remis HotNews. Primăria arată că școala rămâne închisă în următoarele două zile, adică miercuri și joi, vineri fiind zi liberă legală. Reamintim că Școala 133 din sectorul 4 din București a fost evacuată marți după amiază, la o zi după ce în local a avut loc o dezinfecție, iar mai mulți elevi acuzând dureri de cap și disconfort respirator. 24 de elevi au fost consultați de medici, iar 18 au fost transportați la spital. ”Pentru clarificarea tuturor aspectelor și pentru luarea măsurilor ce se impun pentru ca activitatea didactică să se desfășoare în condiții de maximă siguranță, Primăria Sectorului 4 și toate celelalte instituții implicate au decis suspendarea cursurilor la Școala Gimnazială nr. 133 pentru o perioadă de 48 de ore”, se arată în comunicatul de la primărie. Aceeași sursă arată că în urma examenului clinic, s-a constatat că sănătatea copiilor nu este în pericol. UPDATE Școala 133 din București a fost evacuată, iar 18 elevi au fost duși la spital, la o zi după dezinfecție/ Școala rămâne închisă 72 de ore Comunicatul integral de la Primăria Sectorului 4: Situația a debutat în jurul orelor 14.00, adică în schimbul al doilea al cursurilor, când la cabinetul medical al unității de învățământ s-a prezentat o elevă de clasa a VIII-a, ce acuza dureri de cap și stări de amețeală. Împreună cu conducerea școlii și a medicului școlar, copila și bunica acesteia ..

copyright © 2024 mesagerul.ro