Mesagerul.ro

Primarul din Eforie, trimis în judecată după ce ar fi vândut ilegal un teren firmei viceprimarului

 Primarul din Eforie, trimis în judecată după ce ar fi vândut ilegal un teren firmei viceprimarului

Primarul oraşului Eforie, Robert Şerban, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că ar fi vândut ilegal un teren de peste 3.000 de metri pătraţi unei firme la care era asociat viceprimarul localităţii. În acest dosar au fost trimiși în judecată de către procurori și administratorul public al orașului și un fost consilier local. Primarul PNL din Eforie, Robert Șerban, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, iar fostul secretar al oraşului Eforie Viorica Greceanu şi fostul consilier local Florian Cojea au fost trimiși în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, a anunțat joi Parchetul Tribunalului Constanţa. În prezent, Viorica Greceanu este administrator public al orașului Eforie, iar Florian Cojea administrează S.C. EFO URBAN S.R.L., firmă al cărei acționar unic este Consiliul Local. Conform Parchetului Tribunalului Constanța, primarul a făcut demersuri, cu încălcarea legii, pentru vânzarea unui teren de 3.150 metri pătraţi care împrejmuieşte Restaurantul Litoral din Eforie (imobil compus din construcţie şi terenul de sub construcţie), către S.C. Briza Mării Negre S.R.L.. Acestă firmă administra restaurantul, iar viceprimarul staţiunii, Chiparul Dănuţ, are calitatea de asociat. Vânzarea a fost făcută în baza unui contract, în martie 2019, la prețul de 189.000 euro, "asigurând astfel un folos necuvenit S.C. Briza Mării Negre S.R.L., respectiv suprafaţa de teren care a trecut nelegal în patrimoniul S.C. Briza Mării Negre S.R.L". Actul de vânzare-cumpărare a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor legale privind administraţia publică locală, care prevăd că hotărârile referitoare la patrimoniu se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie. Hotărârea Consiliului Local Eforie prin care s-a decis vânzarea imobilului-teren a fost votată de 11 consilieri dintre cei 17 în funcţie, nefiind întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare. De asemenea, terenul a fost vândut fără organizarea unei licitaţii publice, aşa cum prevede legea, şi "prin invocarea, în mod simulat, a aparentei excepţii de la obligativitatea organizării licitaţiei, respectiv că în cazul vânzării unui tere..

copyright © 2024 mesagerul.ro