Proiectul de lege depus în plină pandemie de coronavirus care prevede, printre altele, ca Avocatul Poporului să aibă o indemnizaţie lunară echivalentă cu a judecătorilor cu grad maxim de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost avizat favorabil joi în Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților.
Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, într-o şedinţă online, se menționează în raportul comisiei, publicat pe site-ul Camerei Deputaților.
Ce prevede proiectul de lege:Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia au dreptul la o indemnizaţie lunară echivalentă judecătorilor cu grad maxim de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv de la Curtea de Apel. La împlinirea vârstei standard de pensionare, Avocatul Poporului şi adjuncţii săi care au îndeplinit cel puţin un mandat complet beneficiază de pensie calculată potrivit legislațieie aplicabile judecătorilor. Foştii avocaţi ai poporului şi foştii adjuncţi ai acestuia care au îndeplinit cel puţin un mandat complet au dreptul și ei la pensie şi recalcularea acesteia în aceleaşi condiţii.Avocatul Poporului şi adjuncţii care nu au domiciliu şi nici locuinţă proprietate personală în Bucureşti beneficiază, de la data numirii în funcţie, de cazare gratuită, de transport săptămânal la şi de la localitatea de domiciliu, în condiţiile prevăzute de lege pentru deputaţi şi senatori.Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia au dreptul la paşaport diplomatic în condiţiile legii, mai stipulează proiectul de lege.Comisia ..