Puncte cheie:La doi ani şi jumătate de la entuziasmanta sa alegere ca Preşedinte al Republicii Franceze, pe care mulţi dintre noi am văzut-o iniţial ca o speranţă de salvare a Uniunii Europene şi a viziunii liberale a Occidentului în faţa populismului naţionalist eurofob, carismaticul şi flamboiantul Emmanuel Macron pare să pornească pe o direcţie de politică externă îngrijorătoare cel puţin pentru Europa Centrală şi de Est, dacă nu și pentru însăși existența Occidentului transatlantic;În ceea ce mă priveşte, nu sunt neapărat surprins de noua lumină în care începe să fie perceput astăzi preşedintele Macron în regiunea noastră, având în vedere că am atras atenţia de mai multe ori în ultimii doi ani că liderul francez „nu este ce părea a fi în mai 2017” şi că populismul pro-european, egocentrismul, superioritatea (aroganţa) pe care o afişează în raport cu ţările periferice ale UE şi dorinţa de a-i fi recunoscută gloria de refondator al ordinii europene, la care se adaugă problemele din Franţa şi scăderea popularităţii sale interne, s-ar putea curând să se transforme într-o adevărată pacoste (observaţi că nici nu pun ghilimele) pentru Europa Centrală şi de Est, inclusiv -prin consecinţele politicilor şi declaraţiilor sale- pentru UE şi NATO aşa cum le ştim astăzi;Sunt trei mari aspecte deranjante ale politicii externe a lui Macron, două dintre ele previzibile încă de la primele sale discursuri, iar a treia care ne surprinde, ca să nu spun că ne şochează prin rapiditatea şi caracterul explicit pe care îl afişează. Cele două dimensiuni pe care le-am anticipat mai demult sunt viziunea concentrică asupra UE, cu o distincţie tot mai clară între ţările-nucleu şi ţările periferice de pe flancul estic, şi slăbirea relaţiei transatlantice (anti-americanismul), pe fondul resuscitării vechii idei gaulliste a „grandorii Franţei”, înfăşurată acum sub haina „autonomiei europene” şi a unei Uniuni în care Macron vede Franţa ca lider strategic, mai ales că Angela Merkel dă semne de epuizare politică. A treia dimensiune, apropierea de Rusia, pune însă capacul peste oala în care domnul Macron fierbe poţiunea pe care doreşte să ne-o servească drept panaceu al disfuncţionalităţilor Uniunii Europene. Aş sugera liderilor şi naţiunilor europene să nu guste din poţiunea otrăvită pregătită la Élysée, căci aventura tânărului Macron cu Mama Rusia nu se va termina bine;De la „moartea cerebrală a NATO” la „necesitatea unui parteneriat UE-Rusia” şi de la „nu mai putem avea încredere în SUA” până la respingerea perspectivei europene a Balcanilor de Vest şi conflictul aproape explicit pe care îl are cu Polonia sau invitarea preşedintelui Zelenski la Paris, alături de preşedintele Putin, pentru a i se arăta clar direcţia politicii în Europa și drumul spre federalizarea Ucrainei, Preşedintele Macron încearcă să ne convingă că ideea Occidentului transatlantic nu mai are viitor şi că trebuie să privim serios spre o UE franco-germană integrată în marele Proiect Eurasiatic;Semnalul dat recent la Paris, în summitul ținut în format „Normandia” (Franța, Germania, Rusia, Ucraina), că Ucraina va trebui să recunoască statutul special al regiunilor separatiste din Donbas (Donețk și Lugansk) iar despre Crimeea nici să nu mai aducă vorba, arată cum vrea să îl introducă președintele Macron pe liderul rus Putin în ordinea europeană: sacrificând cauza Europei de Est și legitimând separatismul. Dar dacă mâine alte regiuni separatiste din regiune vor beneficia de protecția Kremlinului și de bunăvoința comodă a Franței, dornică să se înfrupte din piața generoasă a Rusiei?Tăcerea capitalelor central şi est-europene, în condiţiile în care doamna Merkel a declarat recent, exasperată, că „s-a săturat să lipească cioburile oalelor sparte” (ghiciţi de către cine) arată trei scenarii posibile – ori că „mieii” din Est sunt paralizaţi de frica defectării ordinii europene şi euro-atlantice actuale şi nu îndrăznesc să scoată capul pentru a respinge ferm viziunea propusă de „refondatorul” Europei, invitându-se reciproc să spargă gheaţa şi să ia cuvântul, ori că Polonia, România şi Statele Baltice preferă o „aşteptare tactică” a momentului în care îl vor înfrunta public, pentru a-i mai reteza puţin aripile la Bruxelles, ori că pur şi simplu pe liderul francez nu îl mai bagă nimeni în seamă în UE şi NATO iar lucrurile merg înainte pe vechiul curs, cu sau fără asentimentul lui Macron. Personal, aş crede mai degrabă în varianta a doua, de mijloc, nici dezastruoasă, nici optimistă, în care liderii din regiune știu exact ce vor, sunt solidari din acest punct de vedere (probabil, cu excepția Ungariei declarată oficial „il..