BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Pro TV - cea mai slabă evoluție dintre toate operațiunile companiei regionale CME, în 2019 / Rezultate financiare

 Pro TV - cea mai slabă evoluție dintre toate operațiunile companiei regionale CME, în 2019 / Rezultate financiare

​Pro TV, a doua cea mai mare operațiune a grupului regional Central European Meia Enterprises, a avut în 2019 cea mai slabă evoluție dintre toate piețele unde este prezent grupul, potrivit datelor financiare anunțate joi. Comunicatul inițial nu precizează motivele evoluției în România sau de pe alte piețe, dar menționează că, din cauza procesului de vânzare prin care trece, CME nu va organiza de această dată o conferință cu investitorii, cum avea de obicei. Potrivit rezultatelor publicate azi, operațiunea din România a CME (Pro TV) a avut în 2019 venituri nete totale de 188,2 milioane dolari, în scădere cu 6,6% față de anul anterior. În ultimul trimestru, scăderea a fost de 5,3% în termeni reali, de la 64,8 milioane de dolari la 61,3 milioane. La nivelul întregului an, operațiunile din Slovacia, Slovenia și Cehia au raportat creșteri ușoare, în timp ce Bulgaria - o scădere substanțial mai mică decât cea a operațiunii din Romînia. Rezultatul OIBDA (profit operational înainte de depreciere și amortizare) al Pro TV a fost, pentru întregul an, de 87,7 milioane de dolari, în creștere cu 2,3%..

copyright © 2024 mesagerul.ro