Mesagerul.ro

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: Vremea va fi mai caldă decât de obicei în această perioadă

 Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: Vremea va fi mai caldă decât de obicei în această perioadă

Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni (9 - 22 decembrie) va fi unul mult mai cald decât în mod normal pentru această perioadă din an, iar temperaturile vor ajunge la valori de 13 - 14 grade, în mai multe zone din ţară, în timp ce ploile vor fi destul de prezente în câteva intervale, arată prognoza de specialitate publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), preluată de Agerpres. În Banat, cea mai mare parte a intervalului de prognoză va fi caracterizată de valori termice cu mult peste cele climatologic specifice perioadei din an. Se vor înregistra în medie temperaturi maxime de 7 - 12 grade, iar în perioada 16 - 20 decembrie sunt estimate valori chiar şi mai ridicate, de 11 - 15 grade Celsius. În zilele de 11 şi 12 decembrie, valorile din orele amiezelor pot fi mai mici decât în restul intervalului, în medie de 5 - 7 grade. Minimele nocturne vor fi preponderent pozitive pe parcursul celor două săptămâni şi se vor încadra într-un ecart mediu de 0 - 4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în data de 10 decembrie, în perioada 12 - 14 decembrie şi, din nou, spre sfârşitul intervalului de referinţă. În regimul termic va fi caracterizat în cea mai mare parte a intervalului de valori cu mult peste cele specifice lunii decembrie. Astfel, vor fi valori diurne în medie de 6 - 10 grade, iar în perioada 16 - 20 decembrie sunt estimate valori chiar şi mai ridicate, de 10 - 14 grade. În zilele de 11 şi 12 decembrie, valorile de temperatură în orele amiezelor pot fi mai mici decât în restul intervalului, în medie de 5 - 7 grade. Minimele nocturne vor fi preponderent pozitive pe parcursul celor două săptămâni şi se vor încadra într-un ecart mediu de 0 - 4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în data de 10 decembrie, în perioada 12 - 14 decembrie şi, din nou, spre sfârşitul intervalului de referinţă. În Transilvania, în majoritatea zilelor din intervalul de prognoză, valorile termice se vor situa în cea mai mare parte a regiunii peste cele climatologic specifice perioadei din an. Se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 3 - 7 grade, iar în perioada 16 - 20 decembrie sunt estimate valori chiar şi mai ridicate, de 6 - 10 grade. Minimele termice se vor situa între -3 şi 0 grade, mediat regional, iar valori mai mici - atât ziua cât şi noaptea - vor fi în zonele depresionare. Regimul pluviometric va fi în general deficitar pe ansamblul celor două săptămâni, doar în perioada 13 - 14 decembrie probabilitatea pentru precipitaţii locale, slabe fiind mai ridicată. În zona Maramureşului, pe parcursul următoarelor două săptămâni, valorile de temperatură se vor menţine în general peste mediile climatologice ale lunii decembrie. Maximele diurne se vor situa în medie între 4 şi 7 grade, posibil chiar mai ridicate în perioada 16 - 20 decembrie, spre un ecart mediat regional de 6 - 10 grade. Temperaturile minime vor oscila în jurul pragului de îngheţ, astfel că majoritatea valorilor vor fi între -2 şi două grade. Ploi slabe, locale vor fi în data de 10 decem..

copyright © 2024 mesagerul.ro