Mesagerul.ro

Proiect: Pedepse mai aspre pentru abuzurile sexuale comise asupra minorilor

 Proiect: Pedepse mai aspre pentru abuzurile sexuale comise asupra minorilor

Deputatul neafiliat Oana Bîzgan a depus, la Senat, un proiect de lege care prevede o pedeapsă minimă de 4 ani cu executare pentru cazurile de viol, cazurile de act sexual cu un minor și cele cu un minor cu vârsta de până la 16 ani. De asemenea, astfel de infractori sexuali, dar și cei care săvârșesc fapte precum racolarea minorilor în scopuri sexuale, vor putea fi arestați preventiv încă de la prima abatere, lucru care nu era posibil conform legislației actuale, arată Oana Bîzgan, într-un comunicat de presă remis Mediafax. Inițiatorul motivează că de multe ori, în cazul abuzurilor asupra minorilor, în lipsa dovezilor, agresorii ajung să primească pedepse minime sau cu suspendare. „Abuzurile sexuale asupra minorilor reprezintă o încălcare gravă a drepturilor și libertăților acestora, având consecințe alarmante asupra dezvoltării lor emoționale. Conform Convenției cu privire la drepturile copilului, copiii trebuie să fie protejați de orice formă de violență sau abuz, inclusiv de abuzul sexual. Pe fondul lipsei dovezilor care să ateste constrângerea minorului la întreținerea actului sexual sau imposibilitatea acestuia de a se opune, legea permite ca astfel de infracțiuni să fie încadrate ca act sexual cu minor, nu ca viol. Astfel, în contextul în care ne confrunt..

copyright © 2024 mesagerul.ro