Mesagerul.ro

Protestele din Bulgaria: Premierul Borisov nu demisionează, dar remaniază trei miniştri

 Protestele din Bulgaria: Premierul Borisov nu demisionează, dar remaniază trei miniştri

Coaliţia condusă de premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat joi că nu va ceda în faţa protestelor de stradă care cer demisia guvernului, şeful executivului cerând în schimb demisia a trei miniştri, relatează Agerpres citând agenţiile Reuters şi EFE. Borisov a solicitat demisia miniştrilor economiei, de interne şi de finanţe, toţi membri ai partidului de dreapta de guvernământ GERB, în urma speculaţiilor că aceştia s-ar afla sub influenţa unui controversat magnat media şi om de afaceri membru al unui alt partid. „Vin vremuri dificile din cauza situaţiei create de coronavirus. Nu-mi pot imagina ţara guvernată de liderii protestelor. Ar intra imediat în colaps, pentru că au mai fost la putere şi am văzut ce s-a întâmplat”, a spus premierul Borisov. El s-a referit la Partidul Socialist, principala formaţiune de opoziţie, pe care-l acuză că se află în spatele protestelor începute cu o săptămână în urmă şi care cer demisia guvernului de dreapta, acuzat de manifestanţi pentru corupţia endemică din ţară. Premierul Borisov l-a acuzat de asemenea pe preşedintele ţării, Rumen Radev, cu care se află într-o relaţie de rivalitate pentru putere, că incită la proteste şi că ar pregăti să-şi instaleze propriul guvern condus de Delian Peevski, un politician milionar în care mulţi văd un simbol al oligarhiei bulgare. Conflictul dintre Radev şi Borisov a escaladat după ce şeful executivului l-a acuzat pe preşedinte că ar fi în spatele publicării unor imagini despre care Borisov spune că sunt trucate şi în care acesta din urmă apare lângă teancuri cu bani, lingouri de aur şi un pistol. Declanşatorul protestelor a fost însă apariţia unor alte imagini, în care poliţia scoate un politician al opozi..

copyright © 2024 mesagerul.ro