”Am citit zilele acestea cu interes, asa cum o fac intotdeauna, opiniile respectatului profesor Valentin Naumescu in articolul intitulat “Se invarte roata istoriei? De ce pierde teren Vestul in fata Rusiei si Chinei? Razboiul Occidentului contra Occidentului”. Este un articol in care domnia sa isi exprima ingrijorarea si, in mod evident, frustrarea legate de radicalizarea si polarizarea opiniei publice occidentale, ceea ce duce la slabirea societatilor liberale si capitaliste in folosul acelor tari care au ales alte modele politico-economice”, scrie Radu Crăciun pe blogul său.
Incercand sa identifice vinovatii pentru aceste evolutii negative, cred ca domnul profesor arăta cu degetul intr-o directie gresita. Sinteza diferentei noastre de perspectiva se regaseste in paragraful final al comentariului sau:
„Batalia pentru cumpatare si echilibru in politica democratiilor din spatiul euro-atlantic pare, spuneam, pierduta. O extrema o alimenteaza pe cealalta. Iar triumful clasei mijlocii si al Occidentului, in „deceniile de aur” ale capitalismului si democratiilor liberale, dupa 1945, a constat tocmai in moderatie, decenta, toleranta, deschidere, evitarea extremelor si radicalismelor ideologice de orice fel, caci toate sunt capcane dupa care urmeaza, mai devreme sau mai tarziu, mari, crunte deziluzii. Toate experimentele ideologice si radicalizarile, stim asta din istorie, au sfarsit prost.”
De fapt, triumful clasei de mijloc, evident in deceniile postbelice, este acum de domeniul trecutului. Datele statistice demonstreaza in mod clar procesul de polarizare economica a societatilor occidentale, care a dus la o subtiere a clasei de mijloc, mai ales in perioada post criza. Moderatia, decenta si evitarea extremelor despre care vorbeste domnul profesor au fost exact consecinta deceniilor de prosperitate pe care capitalismul postbelic le-a oferit populatiei. Si in acea perioada Occidentul avea dusmani care incercau sa gaseasca fisuri politice sau economice pe care apoi sa le largeasca. Si in acea perioada existau partide si grupari extremiste finantate atunci de Uniunea Sovietica, doar ca ele nu capatau tractiune populara si ramaneau marginalizate in societatea multumita de elitele politice existente care ii ofereau prosperitate. O prosperitate net superioara regimurilor comuniste.
Ce s-a intamplat intre timp? Au luat-o razna occidentalii? Li s-a urat cu binele, asa cum unii analisti locali incearca sa sugereze? Cred ca explicatia este una relativ simpla si cu atat mai frustranta. Elitele politice si economice s-au deconectat de la agenda publica, in lipsa necesitatii de a mai demonstra prin prosperitatea propriilor cetateni superioritatea regimului capitalist in raport cu oranduiri alternative. Astfel, profitand si de oportunitatile formidabile oferite de globalizare in primul rand detinatorilor de capital, au inceput sa promoveze din ce in ce mai mult propria prosperitate si propria agenda.
Sa fim realisti. Capitalismul nu este un scop in sine. El ar trebui sa fie cel mai eficient vehicul care sa asigure prosperitatea societatilor printr-o alocare optima si de preferat etica a resurselor. Insa etica se pare ca s-a estompat pe parcurs, mai ales in perioada post-criza, in care sa ne amintim ca principalii responsabili au fost recompensati regeste pentru erorile majore pe care le-au facut la conducerea marilor institutii financiare internationale. Populatia a platit. Este acest tip de capitalism dezirabil?
In aceste conditii poate ca merita sa facem o diferenta intre capitalismul postbelic si cel postcriza. Si sper ca asta sa ii linisteasca pe toti aceia dintre noi care, inca traumatizati de experienta oranduirii comuniste, vad in critica tendintelor din capitalismul actual o abordare „neo-marxista”. Ceea ce este o exagerare, care i-ar plasa in mod absurd pe Bill Gates si revista the Economist, printre altii, in tabara neo-marxistilor. Pentru ca, sa fie clar, alternativa la tendintele din capitalismul actual nu este socialismul, ci un alt tip de capitalism, care sa aiba in vedere o distributie mai etica a avutiei la nivelul societatii printr-o realiniere a intereselor elitelor economice si politice la interesele populatiei. O intoarcere la virtutile perioadei postbelice, daca vreti.
Este esential acest lucru, deoarece radicalismul atat de preocupant pentru domnul profesor si multi altii nu vine din senin. Este vorba de acumularea in timp a frustrarilor, ingrijorarilor pe care elitele, preocupate de propriile agende sau pur si simplu traind in turnuri de fildes, le-au ignorat in ultimul deceniu. In momentul in care opinia publica vede ca aspiratiile ei sunt ignorate de partidele main stream si ca societatea se misca intr-o directie total opusa interesului general, da, opinia publica se radicalizeaza. Se radicalizeaza in Marea Britanie, se radicalizeaza in Germania, se radicalizeaza in SUA. Ar trebui sa mire acest lucru? Ar trebui sa mire faptul ca pe acest teren al frustrarilor explozive dialogul rational dispare? Ca apar pescuitori in ape tulburi gata sa propuna ceea ce lumea isi doreste, chiar daca au solutii absurde sau total contraproductive?
Cu ce drept devenim noi, de aici din Romania, apostolii corectitudinii p..