Un puști ascultă radioul. Și el este covârșit de ideile de libertate auzite. Este un puști, repet, la vârsta la care vrei, respiri, trăiești libertatea. Și el scrie cu creta pe lucruri libertatea. Dar vigilența organelor de ordine nu este înșelată. Puștiul devine dușmanul. Apoi, părinții sunt înfricoșați. Școala? devine sala de tortură. Puștiul e prins ca șoricelul. Oamenii la care ținea, colegi de școală ori părinți, picaseră testul. Nu-nțelegeau ce-i libertatea, nu-l înțelegeau și gata. Puștiul tace, ia note tot mai bune, se reeducă. Dar organele de ordine îl iau din nou la tors, la hărțuit. Puștiul nu-nțelege asta. Păi, nu asta ați vrut? Anchetele repetate îl bagă în mormânt. Este povestea de fiecare zi. Tinerețea tulburată de Libertate, primește zilnic un glonț în cap. de la părinți, de la școală. Să ne întoarcem la film. Să-ncepem cu detaliile care au adus pe ecrane această poveste reală. Povestea inocenței, a seducției libertății și a societății care-ți taie aripile este universală, dar mai ales este a lui Mugur Călinescu din Botoșani. Această poveste întâi a fost în 2013 pusă în scenă de Gianina Cărbunariu la Teatrul Odeon din București. „Tipografic majuscul” este cazul Mugur Călinescu, tânărul de 16 ani care, în anii '80, scria cu creta pe zidurile unor clădiri din Botoșani mesaje împotriva regimului Ceaușescu. Radu Jude a văzut piesa, l-a entuziasmat subiectul, a filmat-o în 6 zile. Așa cum arată filmul, el încorporează scene statice-piesa de teatru, spartă cu imagini difuzate de Televiziunea Națională în aceleași momente în care se desfășurau întîmplările lui Mugur C�..