Mesagerul.ro

 Reacția ministrului Mediului după avertismentul CE privind tăierile ilegale de păduri: Grupuri de interese au avut oameni în fruntea ministerului cu scopul de a fura din pădurile României

Reacția ministrului Mediului după avertismentul CE privind tăierile ilegale de păduri: Grupuri de interese au avut oameni în fruntea ministerului cu scopul de a fura din pădurile României

Grupuri de interese au avut în fruntea Ministerului Mediului oameni care să le servească acest scop de a tăia lemn şi de a fura din pădurile României, iar Europei şi Comisiei Europene le-a păsat mai mul
Grupuri de interese au avut în fruntea Ministerului Mediului oameni care să le servească acest scop de a tăia lemn şi de a fura din pădurile României, iar Europei şi Comisiei Europene le-a păsat mai mult de pădurile din România decât guvernelor anterioare, a susținut miercuri ministrul demis al Mediului, Costel Alexe. Reacția a venit în contextul în care CE a declanșat procedura de infringement împotriva României pe tema tăierilor ilegale de pădure. Costel Alexe a spus, într-o conferință de presă, că decizia nu a fost luată peste noapte, și după trei ani de aşteptare din partea Comisiei Europene, prima scrisoare fiind trimisă de CE autorităților de la București în noiembrie 2016. "Comisia Europeană a aşteptat, practic, trei ani de zile ca tăierile ilegale din România să înceteze. Cred că Europei şi Comisiei Europene le-a păsat mai mult de pădurile României decât guvernelor anterioare. Cum nicio scrisoare a guvernelor anterioare nu a putut convinge că se vrea cu adevărat să se oprească aceste tăieri, în opinia mea şi a experţilor singura metodă pe care au aplicat-o în mod intenţionat cei care au condus Guvernul şi ministerul, anterior, a fost să amâne la nesfârşit implementarea unor soluţii care cu adevărat ar fi limitat şi stopat tăierile ilegale din România - şi mă refer la SUMAL şi la toate celelalte aplicaţii care ar fi trebuit să fie implementate cu prioritate de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (...) Aceste lucruri trebuiau făcute de mult, iar faptul că grupuri de interese au avut în fruntea ministerului oameni care să le servească acest scop de a tăia şi de a fura din România nu a dus la implementarea acestor măsuri", a susținut Alexe, citat de Agerpres. El a spus că vineri se va întâlni cu comisarul european de Mediu, Virginijus Sinkevicius, căruia îi va prezenta măsurile gândite de autorităţi pentru a stopa tăierile ilegale de pădure din România.Alexa a susținut că până cel târziu în luna iulie Sistemul Informaţional Integrat de Urmărire a Materialului Lemnos - SUMAL va deveni operaţional. Sistemul va permite monitorizarea trasabilităţii transporturilor de materiale lemnoase prin intermediul GPS cu o periodicitate de până la 5 minute, accesul în timp real la evidenţa electronică a intrărilor şi ieşirilor materialelor lemnoase din depozite cu confirmări de primire online. Un alt punct vizează fotografierea transporturilor de lemne pentru fiecare transport, automatizarea pagubelor referitoare la probleme şi cantităţile din camioane. Prin SUMAL scopul final este de a stopa cât mai mult transporturile de lemne cu acelaşi document sau cu încărcături mai mari în camioane decât cele specificate în documentele de însoţire a mărfii, potrivit ministrului demis al mediului. El a promis și modificări importante la Codul Silvic, iar sistemul 112 va deveni operaţional şi la Ministerul Mediului. "Lucrăm la modificarea Legii privind contravenţiile silvice pentru introducerea unor sancţiuni mult mai drastice. Am pregătit modificări substanţiale pentru Codul Silvic: transportul materialelor lemnoase fără documente specifice va deveni infracţiune. De asemenea, orice tăiere sau furt de arbori din pădurile României va deveni infracţiune indiferent de valoarea prejudiciului produs. România a rămas una dintre ultimele ţări din Europa care mai valorifică lemnul din vânzarea pe picior şi evident ar fi trebuit să trecem de mult la vânzarea materialului lemnos fasonat ca să avem o evidenţă mult mai clară şi pentru a nu mai avea aceste cantităţi mult mai mari de lemn extrase din pădurile României. Am luat decizia cu cei de la STS să introducem aici, în Ministerul, Mediului, Apelor şi Pădurilor, sistemul 112 cu personal silvic de specialitate care să ajute la o mai bună informare şi o conlucrare mai bună cu celelalte instituţii ale statului român, atunci când cetăţenii României semnalează astfel de ilegalităţi silvice. După cum bine ştiţi, o spun rapoartele, unul din cinci apeluri la 112 în care este semnalat un transport ilegal de lemne este confirmat", a adăugat şeful de la Mediu, Ape şi Păduri. Comisia Europeană a lansat miercuri un avertisment dur României pentru tăierile ilegale de păduri și a dat autorităților de la București un termen de o lună pentru a lua măsuri de remediere a deficiențelor - primul pas în procedura de infringement. "Comisia a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat”, se arată într-un comunicat al Comisiei publicat miercuri. Comisia afirmă că autoritățile de la București „nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare” iar „inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal”. În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările, mai arată Comisia.

copyright © 2020 mesagerul.ro