Mesagerul.ro

librex.ro
librex.ro
 Reciprocitatea vizelor UE-SUA: PE trimite în judecată Comisia

Reciprocitatea vizelor UE-SUA: PE trimite în judecată Comisia

Parlamentul European trimite în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a UE (CJUE) pentru "eşecul de a acţiona" pentru garantarea reciprocității depline a vizelor între UE și SUA, a anunţat joi pe Twitter purtătorul de cuvânt al PE, Jaume Duch.

Parlamentul European trimite în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a UE (CJUE) pentru "eşecul de a acţiona" pentru garantarea reciprocității depline a vizelor între UE și SUA, a anunţat joi pe Twitter purtătorul de cuvânt al PE, Jaume Duch. "Pe scurt, SUA nu au ridicat obligativitatea vizelor de scurtă şedere pentru cetăţenii din Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România, declanşând mecanismul de reciprocitate din regulamentul 2018/1806. PE a cerut Comisiei să adopte o suspendare temporară a scutirilor pentru cetăţenii americani", a mai precizat el pe Twitter. "Comisia nu şi-a definit poziţia în cadrul legal stabilit", a mai precizat el. În urma recomandării departamentului juridic al PE, instituţia trimite acum Comisia Europeană în judecată la CJUE "pentru a se asigura că legislaţia UE este aplicată pe deplin". In nutshell, USA hasn't lifted short-stay visa obligation for BG, HR, CY, RO nationals, triggering Regulation 2018/1806 reciprocity mechanism. EP asked Commission to adopt temporary suspension of comparable exemption for US nationals. (resolution: https://t.co/xvPOl6L8sk) (2/3)— Jaume Duch (@jduch) March 4, 2021 Parlamentul European a adoptat pe 22 octombrie 2020 o rezoluție prin care cere Comisiei să prezinte un act juridic care să elimine scutirea de vize pentru cetățenii americani care călătoresc în Europa, în condițiile în care România, Croația, Cipru și Bulgaria nu beneficiază de scutirea de viză pentru Statele Unite. Parlamentul European a adoptat atunci cu 376 voturi pentru, 269 împotrivă și 43 abțineri o rezoluție prin care îndeamnă Comisia să prezinte un act juridic ce prevede suspendarea pentru o perioadă de douăsprezece luni a exonerării de obligația de a deține viză pentru cetățenii SUA, după cum este stabilit în așa-numitul mecanism de reciprocitate, potrivit unui comunicat de presă al PE. Cetățenii bulgari, croați, ciprioți și români sunt în continuare obligați să dețină viză pentru a intra în SUA, în timp ce toți ceilalți cetățeni ai UE sunt exonerați de această obligație pentru șederile de scurtă durată (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile), la fel ca si cetățenii americani atunci când vizitează Uniunea Europeană. În conformitate cu legislația UE, în cazul în care o țară terță nu elimină obligativitatea vizelor în termen de 24 luni de la data notificării oficiale a unei situații de lipsă de reciprocitate, Comisia trebuie să adopte un act juridic de suspendare a exonerării resortisanților săi de obligația de a deține viză pentru o perioadă de 12 luni. Atât Parlamentul European, cât și Consiliul ar putea formula obiecții cu privire la un astfel de act (articolul 290 alineatul (2) din Tratatul UE). Situația lipsei reciprocității care afectează Bulgaria, Croația, Cipru și România a fost adusă în discuție în mod oficial la 12 aprilie 2014 (la momentul respectiv, Polonia a fost, de asemenea, afectată, însă cetățenii polonezi pot călători fără viză în SUA de anul trecut), astfel încât termenul limită pentru acțiune din partea Comisiei a expirat la 12 aprilie 2016. Parlamentul a solicitat deja Comisiei să respecte normele în cadrul unei rezoluții adoptate în plen în martie 2017.

copyright © 2021 mesagerul.ro